spot_img
12.1 C
Târgu Jiu
duminică, mai 5, 2024
Altele
    AcasăSocialSpectacol de Dragobete

    Spectacol de Dragobete

    De Dragobete, târgujienii iubesc româneşte! Astfel, ca în fiecare an, Ansamblul Profesionist „Doina Gorjului” va organiza un spectacol de muzică populară, după un program cu totul special, bine stabilit de autorităţile locale. Timp de două ore, în Parcul Central, gojenii se vor bucura şi vor putea juca pe muzica unora dintre cei mai îndrăgiţi interpreţi de muzică populară din Gorj.

    Convinși fiind de faptul că Dragobetele este ziua tuturor românilor care ştiu să iubească, artiştii şi spectatorii gorjeni vor arăta cât de importantă este această sărbătoare pentru ei. La Târgu-Jiu, autorităţile locale vor organiza, conform tradiţiei, un spectacol mai mult decât interesant, susţinut şi „dirijat” de Ansamblul Profesionist „Doina Gorjului”. Atmosfera va fi una de sărbătoare, iar acţiunile sunt menite pentru a binedispune târgujienii şi nu numai. Nu vor lipsi surprizele şi nici defilarea artiştilor cu făclii aprinse. Programul va începe la ora 17.00, cu muzica Fanfarei „Armonia”, la Foişorul din Parcul Central. „Vrem să adunăm multă lume iubitoare de folclor, la Poarta Sărutului, acolo unde urmează să prezentăm un spectacol de Dragobete. Urmează ca toţi soliştii ansamblului nostru să fie angrenaţi în acest spectacol. Vrem ca trupa de dansatori să-i antreneze pe cei prezenţi acolo în calitate de spectatori. Îi aşteptăm pe toţi să vină acolo şi să sărute fetele şi să plece sătui de cântec adevărat popular românesc, dar şi de jucat şi de pupat”, a declarat directorul Ansamblului Profesionist „Doina Gorjului”.

    Spectacolele se ţin lanţ

    Atmosfera de sărbătoare nu se va opri aici. Astfel, artiştii Ansamblului „Doina Gorjului” au pregătit încă un spectacol pentru iubitorii de folclor. Recitalul va fi susţinut cu ocazia mărţişorului. „Pe 6 martie, vom ieşi cu un spectacol pentru a marca deopotrivă Mărţişorul şi Ziua Femeii. Vom avea, de asemenea, spectacole şi în alte localităţi”, a mai spus Gheorghe Porumbel. Dragobetele, denumită și Ziua în care se sărută fetele, va fi laitmotivul acestei sărbători.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: