În perioada martie-septembrie 2012, Centrul pentru Educaţie şi Consultanţă Instrumente Structurale a derulat proiectul “Youth Creativity – entrepreneurship”, proiect finanţat de Comisia Europeană prin Programul Tineret în Acţiune, Acţiunea 1.3, Proiecte pentru Democraţie Participativă şi co-finanţat de CECIS. La proiect au participat tineri din 3 ţări, România, Italia şi Letonia. Proiectul şi-a propus să întărească capacitatea de dezvoltare profesională şi personală a tinerilor, să încurajeze tinerii să devină antreprenori şi nu în ultimul rând să ofere o viziune asupra relaţiei democraţie – antreprenoriat.
Activităţile derulate pe parcursul celor 7 zile au fost: cunoaşterea reciprocă a participanţilor prin metode de educaţie non-formală- jocuri, teambuilding, ice-breakere; tinerii au interacţionat, au aflat detalii despre ceilalţi (interese, percepţii, domenii de activitate). La „Cafeneaua publică” s-a realizat o comparaţie între democraţia din România, Italia şi Letonia, tinerii au învăţat că în IT sistemul funcţionează aproape la fel ca în România, în timp ce în Letonia există câteva diferenţe, acelea ca preşedintele este ales de Parlament. Activitatea s-a realizat împreună cu un expert în politici de tineret şi sisteme politice, întrebările puse de către participanţi au demonstrat interesul acestora pentru inţelegerea principiului de funcţionare a puterilor în stat, faţî de asemănările şi deosebirile dintre sistemele prezentate în proiect, s-au pus în discuţie posibile facilităţi şi oportunităţi de finanţare pentru afacerilre tinerilor, specifice fiecarei ţări. La Atelier de lucru “O abordare creativă – antreprenoriatul” formatorul le-a prezentat tinerilor un set de cunoştinţe introductive în tematica antreprenoriatului. Astfel că ei au aprofundat conceptul antreprenoriatului: factorii de influenţă în dezvoltarea antreprenoriatului, capacitatea antreprenorială, identificarea ideilor de afaceri şi evaluarea oportunităţilor, finanţarea afacerii, paşi pentru elaborarea unui plan de afaceri, relaţia antreprenoriat – democraţie.
Metode
La Atelierul de lucru “ Fii antreprenor” tinerii au fost impărţiţi în 4 echipe, fiecare dintre echipe a realizat un plan de afaceri; atelierul a fost divizat în mai multe etape: conceperea viziunii, stabilirea obiectivelor de afacere pentru 2 ani, descrierea produsului sau serviciului. În cadrul Atelierului de lucru „Pomovează-ţi afacerea – plan de marketing” tinerii au primit informaţii teoretice despre strategia de marketing (cei 4P – produs, promovare, preţ şi plasare )- pentru fiecare plan de afaceri conceput, grupurile de tinerii au descris strategia de marketing specifică afacerii lor: slogan, broşura/pliant de promovare, contact, detalii afacere, politica de preţ, cum îşi atrag clienţii, cum îi pot fideliza. Pentru a-şi face o imagine de ansamblu asupra ideilor de afaceri şi ce cred potenţialii clienţi despre produsele/serviciile prezentate, tinerii au realizat interviuri stradale cu diferiţi oameni cărora le-au prezentat propunerile lor.
Elaborare material – ghid online: cum sa-ti infiintezi o afacere. În faza iniţială tinerii au realizat un plan pentru realizarea ghidului online: prin metode precum brainstorming/brainwriting/dezbatere tinerii au identificat ceea ce vor să transmită prin acest ghid, resursele obţinute în timpul activităţilor ce vor fi folosite pentru realizarea ghidului, conceptul şi construcţia site-ului; conţinutul ghidului. In urma proiectului, tinerii au dobândit cunoştinte legate de funcţionarea democraţiei în România şi în ţările partenere care să le permită să înţeleagă mai uşor cum trebuie să abordeze acest concept al antreprenoriatului: care sunt caracteristicile antreprenoriatului într-un stat democratic, care sunt problemele cu care se confruntă tinerii în procesul lor de a deveni antreprenori, exemple de situații nedemocratice ( legislație greoaie, monopolul afacerilor mari, cadru financiar nestimulativ și instabil, influenţa statului prin decizii legislative fluctuante, etc) ce îngreunează accesul tinerilor pe piață în calitate de antreprenori. Inţelegerea controverselor contextului democratic actual poate asigura cadrul necesar pentru ca tinerii sa fie capabili sa pună bazele unei afaceri inovative.