spot_img
11.4 C
Târgu Jiu
vineri, mai 3, 2024
Altele
    AcasăSocialTârgu-Jiu are şanse la primul loc la "Oraşul reciclării"

    Târgu-Jiu are şanse la primul loc la „Oraşul reciclării”

    Târgujienii se află pe ultima sută de metri la concursul naţional de colectarea selectivă a deşeurilor „Oraşul reciclării”. Deşi nu mai sunt nici două luni până la finele competiţiei, cantităţile de deşeuri colectate în municipiu au un trend ascendent, iar autorităţile locale se aşteaptă ca Târgu-Jiul să ocupe un loc fruntaş pe ţară.

    Nici două luni nu mai sunt până când concursul iniţiat de Asociaţia „Ecorom” va lua sfârşit. Una din modalităţile de punctare în această cursă în care sunt angrenate toate municipiile din România, este calitatea colectării deşeurilor. Târgujienii trebuie să colecteze selectiv, în containerele special destinate fiecărui tip de deşeu. În acest sens, reprezentanţii Primăriei Târgu-Jiu vor organiza, în perioada imediat următoare, o serie de acţiuni împreună cu elevi din unităţi şcolare din municipiu, în vederea conştientizării cetăţenilor cât de importantă este colectarea selectivă. „Se acordă puncte foarte multe pentru calitatea colectării, nu neapărat pentru cantitate. Dacă colectarea nu se face în containere potrivite, vom fi depunctaţi. Este adevărat că au crescut semnificativ cantităţile colectate, dar a crescut şi depunerea aiurea. O să avem săptămâna viitoare sau peste două săptămâni, o acţiune cu elevii unei şcoli. Ne vor sprijini în împărţirea unor flyere către cetăţenii din oraş prin care le comunicăm la ce este necesară colectarea selectivă”, a spus Ionuţ Jilăveanu, şeful Serviciul de Gospodărire Comunală Târgu-Jiu.

    Cantităţi de deşeuri, în creştere

    Competiţia a debutat în ianuarie şi se va desfăşura până în luna iunie. Cu cât cursa naţională de colectare selectivă se apropie de final, cu atât speranţele de câştigare a concursului „Oraşul reciclării” sunt mai mari, ţinând cont de faptul că şi cantităţile de deşeuri strânse de târgujieni sunt în creştere. „Cantităţile colectate sunt în creştere. În primele trei luni am mers pe un trend ascendent. În zilele următoare vom afla şi cât am colectat pe luna aprilie. Mai avem două luni din acest concurs, în care sper să ne ducem spre primul loc”, a mai declarat Jilăveanu. Colectarea selectivă a deşeurilor ajută şi la minimizare costurilor. Anul trecut, Municipiul Târgu-Jiu a fost premiat la categoria „Trâmbiţare”, fiind printre oraşele care s-au implicat cel mai mult în comunicarea proiectului către populaţie.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: