spot_img
14.5 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 30, 2024
Altele
    AcasăSocialVeşti bune pentru fermieri

    Veşti bune pentru fermieri

    Veştile bune vin la sfârşit de august pentru fermierii gorjeni. APIA Gorj informează beneficiarii plăţilor naţionale directe complementare (PNDC) în sectorul zootehnic, la speciile ovine/caprine, că eliberează adeverinţe pentru cei care intenţionează să acceseze credite pentru finanţarea activităţilor curente, de la băncile care au încheiat convenţii cu Agenţia.

    Începe eliberarea adeverinţelor pentru fermierii care intenţionează să acceseze credite pentru finanţarea activităţilor curente, de la băncile care au încheiat convenţii cu Agenţia. Potrivit directorului APIA Gorj, Constantin Negrea, creditele oferă producătorilor agricoli posibilitatea utilizării de resurse financiare, necesare activităţilor curente, până la efectuarea, de către APIA, a plăţii primelor pe exploataţie şi pe cap de animal la care sunt îndreptăţiţi potrivit prevederilor legale.

    Peste 870 de cereri depuse

    Potrivit convenţiilor, la solicitarea scrisă a fermierului, APIA va elibera o adeverinţă de înregistrare a fermierului prin care confirmă ca beneficiarul a depus cererea de plată pentru PNDC sectorul zootehnic la speciile ovine/caprine, pentru anul 2013, că s-au efectuat controalele şi verificările administrative asupra cererii de solicitare a plăţii naţionale complementare sector zootehnic, până la data emiterii adeverinţei, conform reglementarilor în vigoare, precum şi numărul de animale eligibile pentru prima pe cap de animal. De asemenea, în adeverinţă se precizează că beneficiarul nu face obiectul excluderilor de la plată la data emiterii adeverinţei şi că beneficiarul îndeplineşte condiţiile generale pentru acordarea sumelor cuvenite în cadrul PNDC sectorul zootehnic la speciile ovine/caprine, în conformitate cu legislaţia în vigoare. Conform Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale, cuantumului de plată înscris în adeverinţă este de 30 de lei pe cap de animal. Constantin Negrea spune că până acum, la nivelul judeţului Gorj au fost depuse 873 cereri pentru un număr total de 132.732 ovine şi caprine, efectiv femele.

    Excluşi de la plată

    Orice acţiune de acest gen presupune şi controale de rigoare pentru a depista veridicitatea datelor expuse. Şi în Gorj au fost efectuate astfel de controale iar rezultatele nu au întârziat să apară. „În urma finalizării controlului administrativ în sistemul informatic pentru toate cererile depuse şi a controlului la faţă locului pentru cele 52 cereri înscrise în eşantionul de control, vizând un număr total de 12.945 capete ovine şi caprine, vor fi supuse penalizării un număr de 22 exploataţii şi vor fi excluse de la plată 8 exploataţii”, a mai spus Constantin Negrea.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: