spot_img
12.4 C
Târgu Jiu
miercuri, aprilie 30, 2025
Altele
    AcasăSpecial7 ani de dor. Viorel Gârbaciu a urcat la sus, într-o stea…

    7 ani de dor. Viorel Gârbaciu a urcat la sus, într-o stea…

    Gânduri pline de emoție transmise de subprefectul de Gorj, Iani Gârbaciu. Astăzi, 26 martie, se împlinesc 7 ani de când regretatul Viorel Gârbaciu s-a ridicat la cer.

    „7 ani de când tata a zburat spre infinit
    Acum 7 ani, în curtea Spitalului de Urgență din Târgu Jiu, a nins din senin – seninul cerului peste cea mai blândă față și cei mai iubitori ochi din lume. Câteva ore mai târziu, tata a plecat definitiv. A urcat la Domnul, sus, într-o stea…

    Aici, pe pământ, a lăsat amintiri și gânduri frumoase, a făcut oameni din oameni, a modelat caractere, a construit o curte uriașă de prieteni și a lăsat o moștenire culturală de neprețuit.

    Pentru mine, a fost sprijin necondiționat. Prieten și părinte, tata mi-a întărit aripile ori de câte ori am avut nevoie să zbor. M-a învățat că lumea poate fi cucerită cu sufletul, iar pasiunea, credința și bunătatea sunt cele mai de preț comori.
    Mi-a lăsat și o „Povață”, pe care azi vreau să o împărtășesc cu voi:

    „Să treci ușor, precum un gând
    Prin valea asta, ca și când
    Pe ceață ai păși, pe nori
    La fel ca tine, trecători…
    Să treci senin, să treci tăcut,
    Netemător și netemut
    De oameni, păsări, gâze, flori,
    De anotimpuri și culori.
    Să treci prin lume astfel încât
    Să nu fii nimănui urât.
    Iar când destinul spune: Du-te
    Spre alte lumi necunoscute!
    Să lași, de poți, în fiecare
    Un gând frumos după plecare.”

    Îmi e dor și doare. Și așa va fi mereu. Îmi lipsești tare, tata…”, transmite fiul său.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!