spot_img
17.9 C
Târgu Jiu
miercuri, mai 8, 2024
Altele
    AcasăSpecialTableta de Impact

    Tableta de Impact

    Cele mai generoase personaje din istoria neamului nostru sunt moşii: Moş Nicolae, Moş Crăciun şi chiar Moş Gerilă. Ei sunt frumoşii copiilor noştri şi politicienii naţiei, care sunt nişte copii într-ale democraţiei, se folosesc de chipul şi asemănarea moşilor pentru a poza în oameni darnici. De sărbători, în numele moşilor, se pregătesc pentru toţi cei săraci şi singuri, pentru toţi cei mici şi neajutoraţi câte un cadou care, de obicei, vine fie de la bugetul local, fie de la un sponsor cu dare de mână. Cu asemenea daruri niciun politician nu este zgârcit, mai ales că are de câştigat fiecare la capitolul iertări şi publicitate. Cei care primesc micile daruri îşi închipuie că ele se fac cu mari eforturi şi sunt atât de mulţumiţi încât nici nu se mai uită la calitatea lor, mai ales dacă darurile sunt alcătuite din componente perisabile sau cu dată de expirare apropiată. Politicienii sunt prea ocupaţi să se uite la aceste amănunte mai ales că organismele pentru protecţia consumatorilor nici nu se uită în plasele lor. Din acest punct de vedere cine trăncăneşte anul acesta, la anul este tăiat de pe listă şi tot aşa pentru că lista se completează în fiecare an până la un număr anume. De exemplu: în Motru, de câţiva ani de zile avem acelaşi număr de săraci, 1200, iar produsele pe care le primesc la plasă fac fix 50 lei şi în nici un caz nu sunt perisabile. Copiii şcolari şi preşcolarii primesc cadouri în jur de 23.000 lei pentru care le urează aleşilor de bine şi de sănătate şi poate de realegeri. Într-un an am avut curiozitatea să văd cum se întocmesc listele pentru cei 1200 de beneficiari. Am văzut şi am tăcut. Atunci oraşul avea 24.000 de locuitori, acum are 16.000, ceea ce înseamnă că numărul săracilor a crescut cu 25%. Drept urmare până la aflarea cauzei depopulării municipiului recomand tuturor prietenilor mei tableta de joi. Mai alină durerile. În rest toate cele bune, fericire şi sănătate pentru cititori.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: