spot_img
9 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăSportEchipa de handbal feminin CSM Târgu Jiu, învinsă categoric în deplasare de...

    Echipa de handbal feminin CSM Târgu Jiu, învinsă categoric în deplasare de Măgura Cisnădie

    CSM Târgu Jiu a pierdut disputa din etapa a-19-a din Liga Florilor, cu Măgura Cisnădie. Gazdele s-au impus cu 35-23. Katarina Pavlovic a fost cea mai bună marcatoare a CSM Târgu Jiu. Handbalista croată a reușit 9 goluri în poarta sibiencelor. După această înfrângere, CSM Târgu Jiu a coborât pe 10 în clasament, cu 21 de puncte acumulate.

    Cu o echipă decimată de accidentări, CSM Târgu Jiu a avut parte de un meci foarte greu pe terenul sibiencelor de la Măgura Cisnădie. Liviu Andrieș nu a putut alinia la startul partidei o serie de jucătoare din angrenajul de bază al echipei. Fără Angela Pușcaș, Ana Ciolan, Ira Zinatullina și Bianca Chiriță, accidentate, echipa din Târgu Jiu a cedat pe terenul Măgurei.

    După o primă jumătate de repriză destul de bună, în care CSM Târgu Jiu a ținut aproape de formația gazdă, la două goluri distanță, handbalistele lui Liviu Andrieș au cedat inițiativa și gruparea din Cisnădie, parcă dornică de o revanșă, după cele două înfrângeri suferite în acest sezon, a încheiat prima parte a jocului cu 7 goluri avans pe tabelă, scor 17-10. Repriza secundă s-a derulat cam pe aceleași coordonate.

    Liviu Andrieș a pus eșecul și pe seama numeroaselor absențe din echipa sa: „A fost un meci în care am reușit sa ținem ritmul doar 20 minute, iar apoi, pe fondul greșelilor noastre, echipa din Cisnădie a reușit sa controleze jocul. Cu siguranță că lipsa jucătoarelor accidentate a contat foarte mult în economia partidei, dar până la meciul de acasă cu Zalăul sperăm să le recuperam și să continuăm pe linia bună pe care am arătat-o în toate jocurile de până acum”.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: