CSM Târgu Jiu a perfectat un nou transfer în această iarnă, după ce clubul a semnat cu fotbalistul născut la Târgu Jiu, Denis Brînzan, de 29 de ani, Denis Brînzan. Mijlocașul central a semnat pentru un an și jumătate cu echipa din Târgu Jiu.
Fostul căpitan al echipei Pandurii Târgu Jiu revine pe Municipal, după ce a ajuns la un acord cu oficialii CSM Târgu Jiu. Cele două părți s-au înțeles pentru o perioadă ce se întinde până în 2027, ceea ce arată că oficialii clubului au gânduri mari pentru următorul sezon. Astfel, CSM Târgu Jiu și-a asigurat serviciile unui fotbalist cu experiență, care a prins meciuri la Liga 1 și la Liga 2.
„Denis Brânzan este un gorjean al nostru. Este un jucător cu mare experiență pe care îl cunoaștem, un jucător care a jucat la ligile superioare și atunci eu zic că este un plus din toate punctele de vedere pentru noi. Avem nevoie de jucători de genul acesta și sper eu ca experiența lui să se vadă și în decursul jocurilor și în ceea ce va urma”, a fost prima reacție a antrenorului Mario Găman, după ce Denis a semnat cu CSM Târgu Jiu.
Denis Brînzan s-a născut pe 26 noiembrie 1996, la Târgu Jiu, și ca mulți copii din oraș care își doreau să facă fotbal, și Denis a mers la vremea respectivă la juniorii echipei Pandurii Târgu Jiu, acolo unde a parcurs toate etapele la grupele de juniori. În 2016, Denis Brînzan a făcut pasul la echipa de seniori a clubului Pandurii, sub comanda lui Petre Grigoraș, cu care a prins și meciuri la Liga 1. Denis a rămas la Pandurii și după ce echipa a retrogradat în liga secundă și timp de un sezon, 2018-2019, a purtat banderola de căpitan al echipei. În 2019 a ajuns la FC Argeș Pitești, în Liga a 2-a, acolo unde a contribuit din plin la promovarea echipei din Trivale în Liga 1. În sezonul 2020-2021, Denis a trecut la CSM Reșița, în liga secundă. După sezonul petrecut la Reșița, Denis a revenit la Târgu Jiu pentru a juca la Viitorul Târgu Jiu, formație la care a evoluat până în 2024, echipă la care a purtat banderola de căpitan pentru sezonul 2023-2024. Denis a plecat de la Viitorul cu puțin înainte de desființarea echipei. A plecat la o altă echipă de Liga a 2-a, CSM Focșani, pentru sezonul 2024-2025, iar apoi a venit mai aproape de casă, la SCM Râmnicu Vâlcea, echipă cu care a semnat pentru sezonul 2025-2026, dar Denis și-a dorit să revină la Târgu Jiu și a semnat până în 2027 cu CSM Târgu Jiu.
„Am decis că este momentul potrivit să revin acasă și să fac parte din acest proiect“
Denis Brînzan a spus pentru site-ul Clubului Sportiv Municipal Târgu Jiu care au fost motivele care l-au determinat să revină acasă ce obiective și-a propus pentru partea a doua campionatului: „Am jucat de multe ori pe Municipal, e o senzație aparte să știi că joci în fața oamenilor care te cunosc și te susțin. Transferul a venit în urma unei discuții cu conducerea clubului și cu antrenorul, care m-a dorit aici. A fost o propunere care m-a bucurat și pe care am analizat-o serios, iar în final am decis că este momentul potrivit să revin acasă și să fac parte din acest proiect.
La nivel personal îmi doresc să joc cât mai bine, să fiu constant și să ajut echipa prin experiența mea. La nivel de echipă, obiectivul este să obținem rezultate cât mai bune până în vară, iar la finalul campionatului să ne clasăm cât mai sus.
Este un proiect interesant și bine structurat. Avem un lot echilibrat, cu jucători experimentați, dar și tineri din propria pepinieră care au potențial și dorință mare de afirmare. Cred că acest mix este important și, dacă muncim corect, putem construi ceva frumos aici.
Prima parte a fost una de adaptare, cu suișuri și coborâșuri, ceea ce este normal pentru o echipă aflată în construcție. În retur cred că putem arăta mai bine, mai multă maturitate în joc și mai multă constanță în rezultate“.

