CSM Târgu Jiu a pierdut, la limită, duelul din etapa a 8-a din Liga Florilor, cu Măgura Cisnădie. Echipa gazdă s-a impus cu 30-29, după ce la pauză a fost egalitate, scor 14-14.
În Secția Oncologie Medicală a Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu au fost internați de la începutul anului până în prezent peste 1.800 pacienți, iar de spitalizarea de zi au beneficiat peste 700 pacienți. Zilnic, de ședințele de chimioterapie și de monitorizarea oncologică beneficiază între 15 și 20 pacienți, iar o ședință de chimioterapie poate dura între 2 și 10 ore.
În Gorj, în această zi de luni, 30 octombrie 2023, vremea aduce condiții ideale pentru activități în aer liber.
În zona joasă a județului, ziua va fi caracterizată de cer senin și temperaturi plăcute. Maxima termică se va ridica la 22°C, cu 0% șanse de precipitații, asigurând un climat stabil. Vântul va sufla foarte ușor, completând peisajul blând al toamnei. Pe timpul nopții, cerul devine mai noros, iar temperatura va coborî la 5°C, făcând ca noaptea să fie rece.
Copiii dar și dovlecii de Halloween au fost vedetele unei acțiuni foarte distractive organizate, în acest weekend, de Tineretul Social Democrat(TSD) Târgu Jiu.