AcasăNews AlertAu venit străinii Energiei

Au venit străinii Energiei

În această vară, echipa de handbal Energia s-a întărit prin aducerea a cinci jucători străini. Aceştia au şi ajuns în cursul serii de ieri la Târgu-Jiu, iar astăzi vor efectua vizita medicală. „Jucătorii cu care am şi semnat contractele vor fi la Târgu-Jiu. Miercuri dimineaţa vor efectua o vizită medicală în condiţii cât se poate de riguroase, avem nevoie de jucători apţi din punct de vedere medical. Toţi sunt jucători care au jucat până în lunile aprilie-mai, aşa că nu îmi fac probleme că nu au fi apţi din acest punct de vedere”, a comentat ieri şeful secţiei de handbal de la Energia, Andrei Maioreanu.

Lot complet la reunire

Acesta susţine că sunt şanse ca în perioada următoare să se mai perfecteze unul sau două transferuri. „Mai căutăm jucători, un inter dreapta şi unul stânga. Avem discuţii, rămâne de văzut cum se vor concretiza. Am fost atent la buget, şi aşa voi fi în continuare, sper să facem alegerile bune astfel încât Energia să fie o echipă puternică pentru la anul. Oricum, până la reunire aş dori să avem tot lotul stabilit, aşa că mai e până pe 4 iulie”, a mai declarat Maioreanu.

(function(w,q){w[q]=w[q]||[];w[q].push(["_mgc.load"])})(window,"_mgq");
Te-ar mai putea interesa

Ultima oră!

Comentarii recente