Primăria Târgu-Jiu aşteaptă în continuare informaţii de la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale privind demararea lucrărilor la centura ocolitoare a municipiului.
După întâlnirea ce a avut loc săptămâna trecută între reprezentanţii CNADNR şi cei peste 100 de proprietari ce urmează a fi expropriaţi, Primăria Târgu-Jiu nu a mai primit nicio informare despre deschiderea şantierului. Discuţiile nu au avut rezultat nici de data aceasta, oamenii declarându-se nemulţumiţi de sumele negociate în schimbul locuinţelor şi terenurilor. În ciuda nemulţumirilor acestora, autorităţile locale dau asigurări că lucrările vor fi demarate luna viitoare. Marius Ionescu, directorul tehnic al Primăriei Târgu-Jiu, speră ca lucrările să înceapă la jumătatea lunii octombrie. „Din ceea ce am auzit se pare că undeva la jumătatea lunii octombrie se va un ordin de începere. Pot să vă asigur că ceea ce a ţinut de Primăria Târgu-Jiu – implicarea în identificarea proprietarilor, planurile agricole, totul a fost pus la dispoziţie”, a declarat Marius Ionescu.