spot_img
21.2 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăNews AlertGrig, antrenor prin telefon!

    Grig, antrenor prin telefon!

    Principalul pandurilor va sta în tribună la meciul cu Oţelul Galaţi, aşa că îşi va conduce echipa prin telefon

    Luni seara de la ora 18:30, Pandurii va întâlni pe teren propriu Oţelul Galaţi. Un meci capital, un meci pe care gorjenii trebuie să-l câştige pentru a mai evada din zona nisipurilor mişcătoare. Jocul echipei lui Grig merge bine, însă există şi o problemă peste care târgujienii trebuie să treacă, antrenorul nu va conduce echipa de la marginea terenului ci din tribună. Motivul? Deşi a fost eliminat acum o săptămână, şi între timp a mai avut loc un meci, oamenii ce formează Comisia de Disciplină nu s-au grăbit să-l judece pe Grigoraş, astfel că tehnicianul este în continuare nejudecat dar suspendat.

    Amânat, deci suspendat !

    Fotbaliştii de la Pandurii vor fi cu ochii pe tribune la meciul cu Oţelul. De acolo vor primi atât indicaţii prin semne din partea antrenorului, cât poate şi verbal din partea lui Grig. Dacă va alege să stea la lojă, Grigoraş va fi nevoit să apeleze la serviciul de telefonie mobilă pentru a păstra legătura cu banca tehnică, aşa că orice indicaţie se va da vreunul jucător va fi făcută prin intermediar. Încălzirea a fost făcută la Pâncota, dar acolo, Grig a stat lângă banca de rezervă, aşa că micile discuţii au fost făcute prin intermediul gesturilor şi al vorbelor. Totuşi, Marian Dinu, cel care va fi antrenor principal la acest joc spune că ştie care are de făcut luni seara. Ba mai mult, antrenorul secund susţine că de multe ori se află pe aceleaşi coordonate cu şeful lui, aşa că ştie cam ce mesaje va primi din tribună. „Comunicarea e foarte bună. Şi dacă nu am discuta la telefon nu ar fi problemă. Lucrăm de mult timp şi ne ştim ce decizii trebuie luate. La Pâncota, Grig a stat aproape de banca de rezervă şi nu a fost nevoie de telefon. Vom găsi şi acum o modalitate de a comunica. Grig nu s-a decis unde va sta, mai e timp până luni”, a spus Marian Dinu.

    Acesta nu înţelege de ce antrenorul nu a fost judecat şi iertat atâta timp cât specialiştii în arbitraj le-au dat dreptate gorjenilor. „Contează foarte mult absenţa lui Grig, antrenorul principal e o piesă importantă în acel angrenaj al echipei. Jucătorii simt lipsa antrenorului, dar noi încercăm să suplinim absenţa lui Grig. Suspendarea e total nefondată, la toate emisiunile de analiză toată lumea ne-a dat dreptate în privinţa arbitrajului, au fost decizii total nefavorabile nouă. Din câte am înţeles arbitrul a primit notă de trecere şi va arbitra, iar antrenorul nostru este suspendat. Toată banca a sărit la decizia eliminării lui Erico, iar singurul care a avut de suferit a fost Grig. Când este o situaţie de acest gen, arbitrul vine şi discută cu antrenorul, dar acum centralul a făcut un gest de om laş. A vorbit cu arbitrul de rezervă şi a făcut un gest cu degetul spre tribună. Trebuia să vină să discute, să-i spună că a greşit şi să-i comunice, dar el a făcut doar gestul”, a spus Marian Dinu. Mai mult, antrenorul secund speră ca principalul să fie iertat. „Sper să fie iertat, aşa intrăm în normalitate. Trebuie luate în considerare şi ce s-a întâmplat pe margine. S-a amânat sentinţa până marţi, deci cu Oţelul va sta în tribună. Decizia corectă ar fi să revină pe bancă, nu e normal să fie suspendat”, a mai punctat Dinu. Acesta spune că arbitrajele din ultimul timp strică munca depusă de echipe. „Nu a fost o etapă în care să nu fie un meci cu decizii total nefavorabile împotriva unei echipe. Dar asta face rău fotbalului. Noi vrem să aducem lumea la stadion, dar e greu de realizat asta”, a mai punctat Marian Dinu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: