AcasăNews AlertPandurii sub presiunea rezultatelor !

Pandurii sub presiunea rezultatelor !

Marian Dinu spune: „Este o presiune a rezultatelor la nivelul echipei”

11 etape, 11 puncte, locul 13 pentru Pandurii. Acesta este bilanţul pandurilor până în acest moment în Liga 1. Contra celor de la ASA Târgu Mureş, gorjenii „au pus serios osul la treabă”, au avut atitudine, însă prea puţine realizări eficiente. Mai toată lumea spune că locul pandurilor nu e jos în clasament, însă ierarhia spune altceva, aşa că trebuie realizat faptul că ceva nu e în regulă. Şi totuşi, marea problemă ar putea fi una psihologică, o barieră pe care gorjenii, oricât s-ar chinui, nu o pot depăşi…

„Scoatem echipa la liman”

Să joci bine şi să nu câştigi e frustrant, iar cei de la Pandurii au simţit pe propria piele această experienţă în destule meciuri în acest an. Şi totuşi, este ceva în neregulă, această imprecizie la nivelul jocului părând să vină din subconştientul jucătorilor. „Este o presiune a rezultatelor la nivelul echipei… Controlezi jocul şi îţi înscrii în propria poartă…”, a fost comentariul lui Marian Dinu. Antrenorul secund al pandurilor spune că în echipă sunt jucători de moral. „Sunt jucători pe care noi ar trebui să-i ajutăm să revină. Noi îl cunoaştem foarte bine pe Iorga, este un jucător care poate face diferenţa într-un joc. Poate nu trece prin cele mai bune momente din cariera lui, dar trebuie să-l ajutăm. Pe Matulevicius l-am avut şi în primul mandat, apoi, cât am lipsit noi, a avut şi evoluţii mai mult decât bune. Dacă în momentul acesta nu sunteţi mulţumiţi de unii jucători, noi trebuie să-i încurajăm. Nu avem foarte mulţi la dispoziţie, sunt vreo 14-15 jucători, trebuie să ne bazăm până la finalul turului pe ei şi trebuie să scoatem echipa la liman”, spune Marian Dinu. Banca tehnică le dă în continuare credit jucătorilor care nu confirmă. „Predescu este un jucător care poate juca oricând. Sunt convins că şi etapele următoare se va apela la el. Şi noi sperăm să vină cu lucruri pozitive. El vine după o perioadă de accidentare foarte grea şi lungă de inactivitate, trebuie să reintre în acest proces de a evolua şi noi avem mare încredere că va fi un jucător de bază pentru această echipă”, a comentat Dinu. Mai mult, acelaşi Dinu spune că acest moment este unul care trebuie gestionat bine şi cu o mare atenţie. „E greu, dacă dumneavoastră aveţi altă soluţie, veniţi cu ea şi noi suntem de acord, dar noi aşa gândim acum lucrurile. Trebuie să strângem rândurile, să fim aproape de ei. Dacă nu şi-ar dori să facă performanţă, să aibă rezultate, sigur nu ar fi niciunul la această echipă”, a mai punctat Marian Dinu.

Jucătorii sunt încrezători

Chiar dacă echipa târgujiană nu traversează un moment favorabil, jucătorii sunt încrezători. O altă explicaţie a rezultatelor mai modeste vine şi de la faptul că antrenorul Grigoraş a lipsit mult echipei în cele trei etape şi jumătate cât a lipsit de pe banca pandurilor. „Se vede că suferim, iar lipsa domnului Grigoraş se simte. Acum aşteptăm ca dânsul să revină pe bancă, o va face la meciul cu Dinamo şi vom câştiga cele trei puncte. Cu Grigoraş pe bancă o vom bate pe Dinamo, o să vedeţi! Iar dacă cine zice că n-am fost cei mai buni pe teren sâmbătă seară cu ASA, că nu am dominat întâlnirea, înseamnă că respectivul s-a uitat la alt meci şi nu înţelege nimic! Am controlat meciul de la cap la coadă şi trebuia să câştigăm. O vom face etapa viitoare!”, spune plin de încredere Dan Nistor.

Matulevicius de vânzare !

La meciul cu ASA Târgu Mureş, în tribune s-a aflat şi fostul internaţional Rică Neaga, acesta venind la meci cu un scouter din partea Asiei. Se pare că ţinta principală a fost Deivydas Matulevicius, atacant care se află în vizorul fostei adversare a Stelei din preliminariile Champions League, Aktobe (Kazahstan). Dacă kazahii vor dori să-l ia pe lituanian, o pot face la iarnă când atacantul intră în ultimele şase luni cu Pandurii.

(function(w,q){w[q]=w[q]||[];w[q].push(["_mgc.load"])})(window,"_mgq");
Te-ar mai putea interesa

Ultima oră!

Comentarii recente