Campaniile de sterilizare și microcipare gratuită a câinilor și pisicilor de rasă comună continuă în județul Gorj pe tot parcursul lunii octombrie. În următoarele două săptămâni, echipele implicate vor ajunge în mai multe localități, unde proprietarii își vor putea programa animalele pentru aceste intervenții.
Potrivit calendarului anunțat de organizatori, acțiunile se vor desfășura în următoarele localități:
15 octombrie – Dănești
16 octombrie – Urdari
19–20 octombrie – Novaci
22–23 octombrie – Baia de Fier
28–29 octombrie – Târgu Cărbunești
30–31 octombrie – Motru
Campaniile se adresează câinilor și pisicilor de rasă comună și au ca obiectiv reducerea numărului de pui nedoriți, prevenirea abandonului și încurajarea responsabilității față de animale.
Sterilizarea reprezintă una dintre măsurile prin care poate fi limitată înmulțirea necontrolată a animalelor, contribuind la reducerea numărului de câini și pisici fără stăpân din comunități.
Acțiunile sunt organizate de Asociația Change for Animals, Asociația ProAnimals și Cabinetul Veterinar ALL4ANIMALS, cu sprijinul organizațiilor Future4Paws e.V. și Veto e.V., precum și al primăriilor partenere.
Cum se fac programările
Persoanele care doresc să își sterilizeze și să își microcipeze gratuit animalele pot solicita o programare prin SMS, la numărul de telefon 0748 128 129.
Mesajul trebuie să conțină localitatea, specia animalului și numărul de animale pentru care se solicită intervenția.
Organizatorii fac apel la proprietarii de câini și pisici să profite de aceste campanii și îi încurajează pe gorjeni să distribuie informația, astfel încât aceasta să ajungă la cât mai multe persoane interesate.

