Primăriţei din comuna Ţânţăreni, Maria Vasilescu, i se mai spune şi “Măria din capu’ satului”, cel puţin din trei motive; unu, fiindcă şi locuieşte într-o ditamai casă, aproape de capul satului Ţânţăreni, doi, fiindcă se află de vreo cinci mandate, respectiv, aproape 20 de ani, în capu’ trebii, la comună, iar trei, fiindcă localitatea Ţânţăreni se află în capul judeţului Gorj, la vecinătatea cu oraşul Filiaşi din judeţul Dolj. Deci, oricum ai da-o, se pare că doamnei primar i se cam potriveşte această remarcă făcută de cetăţenii comunei, şi nu numai. În cele cinci mandate de când păstoreşte comuna “din capu’ satului”, (judeţului), primăriţa a cam făcut ceva treabă, dar a şi avut când. A asfaltat drumuri, cu care se laudă pe unde-apucă. Aşa cum le-a făcut, le-a făcut, totuşi. Chiar dacă s-au şi stricat până una, alta, tot asfaltate se numesc. Chiar dacă le-a făcut fără rigole, – şanţuri, aşa cum le zice dumneaei, cică merge că doar e la ţară, ba tocmai “în capu’ satului” … Aş preciza, pentru lămurirea situaţiei “şanţuri-rigole”, că nici măcar alea cu buruienile la piept, (în timpul verii) de la intrarea în Ţânţăreni, direcţia sud-nord, nu le poţi numi şanţuri, dară minte minunăţiile văzute pe lângă drumurile asfaltate în epoca primăriţei de Ţânţăreni. Cum a reuşit să facă atâta treabă, numai primăriţa ştie (deocamdată). Deh, nu orice primar o are nepoată pe … Olguţa Vasilescu! Se mai spune că principala realizare a primăriţei “din capu’ satului”, de fapt, opera cu care se mândreşte cel mai tare, ar fi ziarul comunei, în care primăriţa a avut ocazia să se tot laude, aşa cum a dorit. În plus, primăriţa mai intră şi pe postul local de radio al comunei, de unde face dedicaţii cetăţenilor, cu anumite ocazii! Eeeei, toate ar fi cum ar fi, dar dacă şi prin centrul comunei ar fi curăţenie constant, atunci mai treacă-meargă, şi alte “mari realizări” ale celor douăj’ de ani de când profesoara Maria Vasilescu a abandonat învăţământul, pentru a trece “în capu’ satului” …

