Vremea asta mofturoasă şi incertă, de afară,
M-a prins pe picior greşit şi-am uitat că-i primăvară…
Doar când am ieşit în lume şi-am văzut flori, cât cuprinde,
Am simţit că primăvara e pe-aproape şi se-ntinde.
Mărţişoarele şi ele m-au lămurit care-i treaba,
Că doar nimeni nu le pune, nu le poartă-n piept, degeaba.
Dacă priveşti spre câmpie, peste plai, peste ogor,
Către deal, către pădure, mai vezi câte-un vestitor.
Vezi un miel, un colţ de iarbă, un muguraş timpuriu,
Un plug scos în bătătură sau un ţăran grijuliu.
Vitele rumegă-n curte, saltă capul a plimbare,
Că prea le-a ţinut în loc, lunga iernii aşteptare.
Dinspre crâng se-aude-o veste caldă ca un bun venit,
Cum că briza primăverii bate dinspre răsărit.
Bucuria-i fără margini, că-ntr-o zi, două, se ştie,
Mii de flori înmiresmate, vor înflori pe câmpie!
– Primăvară, – zise-o voce – vino iarăşi pe cuprins,
Să se ducă baba-iarnă, unde-a nins şi nu s-a prins!
