spot_img
8.4 C
Târgu Jiu
miercuri, octombrie 2, 2024
Altele
    AcasăNews AlertEnergia, eșec inexplicabil!

    Energia, eșec inexplicabil!

    Antonis Constantinides spune: „La Craiova a fost un meci pe care merita să-l câștigăm, dar l-am pierdut…”

    SCM U Craiova: Djurkovic (1), Johnson (10), Durasovic (19), Micic (13), Burlacu (8), Grubor (13), Bozovic, Negoițescu, Ciotlăuș, Damian, Stănescu, B. Popescu (14). Antrenor: Oliver Popovic.

    Energia: Eziukwu (7), Diggs (17), Mack (18), Guțoaia (5), Troupe (10), Bratoloveanu, Radosavljevic (7), Miles (10), Andrei, Aktaș, Șanta (3), Mihuți. Antrenor: Antonis Constantinides.

    Au arbitrat: Marius Ciulin, Valentin Negrea, Ciprian Ciocan.

    Sala Sporturilor, Craiova, spectatori: 800

    Ca un făcut, Energia pierde și meciuri pe care nu doar că le are în mână, ci le cedează în fața unora care nu joacă mult mai bine decât gorjenii. În debutul sezonului trecut, SCM U Craiova a câștigat aproape inexplicabil la Târgu-Jiu, iar la un an distanță povestea s-a repetat. De data aceasta partida s-a jucat la Craiova, iar gorjenii au fost învinși la final deși au jucat mai bine decât adversarii.

    Au avut meciul în mână…

    sport-02-13O vorbă în sport spune că dacă nu tratezi cu respect sportul, acesta te pedespește. Iar Energia a avut câteva momente în care efectiv nu s-a regăsit, era ca un pugilist în corzi care abia așteaptă gongul final sau chiar prosopul aruncat pe ring. Energia a fost net superioară adversarilor la mai toate capitolele, a câștigat trei sferturi din cele patru, dar nu a fost de ajuns. Gorjenii au cedat cu 78-77, aceștia puteau trimite jocul în prelungiri dar Diggs a ratat ultima liberă. Nu e de condamnat acea ratare, ci evoluția unora dintre jucători pentru că timp de 34 de minute târgujienii au condus ostilitățile pe teren. „Sunt foarte dezamăgit pentru că simt că am pierdut o foarte mare ocazie de a câștiga în deplasare, la Craiova, o deplasare foarte dificilă. Simt că am fi meritat să câștigăm acest meci pentru că în mare parte din acest meci am fost mai buni ca ei, dar, din câte s-a văzut, nu a fost suficient. Baschetul cere o concentrare pe tot parcursul celor 40 de minute. Din păcate, în cea mai importantă perioadă din baschetul actual, a fost singura perioadă pe care am pierdut-o, restul le-am câștigat. Au fost șapte minute în care ne-am pierdut concentrarea ofensiv și defensiv în cel de-al treilea sfert. Pentru mine meciul nu s-a pierdut doar ratând ușor acele aruncări libere din finalul partidei. Meciul putea fi ușor pentru noi dacă în sfertul trei am fi avut aceeași concentrare și mentalitatea cu care am abordat primele două sferturi”, a comentat Antonis Constantinides.

    Antrenorul optimist

    Tot tehnicianul gorjenilor susține că echipa lui trebuie să învețe din aceste eșecuri. „Păstrăm un trend bun al performanței, este clar că de la un joc la altul evoluăm mai bine, la Craiova am jucat mult mai bine decât contra Galațiului, iar aceste lucruri ne fac să muncim mai mult, să credem în continuare în jucătorii noștri. În continuare spun că aștept mult mai mult de la jucătorii noștri, în special de la unii jucători străini. Aștept de la ei performanțe mai înalte. De asta au fost aduși aici, să facă diferența în jocuri, nu doar să ajute. Trebuie să mergem înainte, să vedem ce am făcut la Craiova, dar să ne concentrăm acum spre meciul cu Mediașul. Trecem să ne întoarcem pe traseul victoriilor. La Craiova a fost un meci pe care merita să-l câștigăm, dar l-am pierdut… OK, acest gen de meciuri există, se întâmplă, trebuie să ne învățăm lecția și să trecem la următorul meci”, a declarat Antonis Constantinides.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!