AcasăEvenimentAlcoolul l-a băgat pe contrasens

Alcoolul l-a băgat pe contrasens

Un bărbat, de 63 ani, din municipiul Târgu-Jiu, în timp ce conducea un autoturism pe strada Preajba, din municipiu, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus regulamentar de către o şoferiţă de 34 ani, din comuna Stejari. Din fericire, accidentul de circulaţie s-a soldat doar cu pagube materiale. Poliţiştii au procedat la testarea cu aparatul etilotest, a conducătorilor auto. Au aflat repede din ce cauză a pierdut R.D.P., controlul asupra direcţiei. Conducătorul auto a prezentat o concentraţie de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat, astfel încât poliţiştii l-au condus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate probe biologice, în vederea stabilirii gradului de alcoolemie. Poliţiştii rutieri au întocmit acte premergătoare sub aspectul comiterii infracţiunii de „conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care are în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală”, pentru care, la finalizarea cercetărilor, va fi propusă soluţia legală prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu.

(function(w,q){w[q]=w[q]||[];w[q].push(["_mgc.load"])})(window,"_mgq");
Articolul precedent
Articolul următor
Te-ar mai putea interesa

Ultima oră!

Comentarii recente