AcasăEvenimentÎnscrieri în curs, pentru Târgul Național pentru Artizanat și Meșteșuguri din 22-25...

Înscrieri în curs, pentru Târgul Național pentru Artizanat și Meșteșuguri din 22-25 octombrie de la Târgu Jiu

Ministerul Economiei a deschis, de câteva zile, înscrierile pentru Târgul Național pentru Artizanat și Meșteșuguri, care va avea loc în această lună,  la Târgu Jiu. Mai exact, Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT) a deschis din 5 octombrie, înscrierile pentru Târgu, evenimentul urmând să aibă loc la Targu Jiu, în perioada 22 – 25 octombrie, pe esplanada Stadionului Municipal „Constantina Diță”.

Organizată în cadrul Programului național multianual pentru susținerea meșteșugurilor și artizanatului, ediția de anul acesta celebrează și cei 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși. Ministrul economiei, Darău, a subliniat importanța sprijinului pentru meșteșuguri, afirmând că acesta trebuie să depășească simpla păstrare a tradițiilor, ajutând produsele românești să ajungă pe piață și să creeze noi oportunități de afaceri și parteneriate. Înscrierile se pot face online, între orele 10.00-20.00 pe 15 octombrie, pe platforma oficială sme-ecotech.gov.ro. Participarea este gratuită, iar meșteșugarii și artizanii selectați vor beneficia de o sumă forfetară de 2.500 de lei pentru a acoperi cheltuielile de cazare și transport pentru ei și produsele lor.

La eveniment vor putea fi organizate ateliere și demonstrații de țesut, broderie, dantelărie, ceramică, precum și prelucrarea lemnului, pielii, fierului sau sticlei.

Te-ar mai putea interesa

Ultima oră!

Comentarii recente