AcasăNews Alert"I-am zis că e bine să plece." Vezi cine spune asta

„I-am zis că e bine să plece.” Vezi cine spune asta

Primul ministru Dacian Ciolos i-a transmis șefului ANAF, Gelu Diaconu, că cel mai bine este să plece, după ce acesta a fost acuzat de DNA de abuz în serviciu, în dosarul lui Mădălin Voicu.

„Dânsul a fost numit, nu a luat postul prin concurs. Am avut o discuție cu dânsul, mi-a explicat motivele pentru care consideră că nu e vinovat și că ANAF continuă procesul de restructurare, i-am spus că de aceea, problema în raport cu DNA nu trebuie transferată în ANAF, ANAF trebuie să rămână o structură credibilă și i-am spus că în aceste condiții e cel mai bine să plece. Mi-a spus că a înțeles”, a declarat joi Dacian Cioloș.

„Azi aștept. Doamna ministru de Finanțe a spus de ieri că îi cere demisia și va veni cu o propunere. Aștept să vină cu propunerea și luăm decizia. Asta nu înseamnă că eu cred că ei sunt vinovați”, a mai explicat Cioloș.

În această dimineaţă, Gelu Diaconu a trimis un comunicat de presă în care anunţă că nu va demisiona de la şefia ANAF, subliniind că în ce „privește solicitarea doamnei ministru Dragu de a îmi prezenta demisia, precizez cã nu îi voi da curs întrucât doresc sã fiu demis din funcție, astfel încât la finalizarea acestui dosar cineva sã-și asume consecințele acestei mãsuri”.

 

Te-ar mai putea interesa

Ultima oră!

Comentarii recente