Reforma administrativă anunțată la nivel național ar putea viza și mai multe comune din Gorj, în condițiile în care prima etapă ar urma să includă 429 de localități din România cu cel mult 1.500 de locuitori.
Potrivit datelor prezentate de Direcția de Statistica Gorj, din 2025, comuna Săcelu are 1.298 de locuitori, în scădere față de cei 1.542 înregistrați la recensământul din 2011. Alte trei comune din Gorj se află sub pragul de 1.500 de locuitori: Arcani – 1.343 de locuitori, Ciuperceni – 1.457 și Bărbătești – 1.471.
Alexandru Stoica a anunțat, după audierea în comisiile parlamentare, că prima etapă a reformei administrative ar urma să vizeze localitățile cu cel mult 1.500 de locuitori. Potrivit declarațiilor sale, comasarea ar urma să se realizeze voluntar, prin consultarea cetățenilor în cadrul unui referendum. Inițiativa ar avea în vedere administrațiile locale care întâmpină dificultăți în asigurarea fondurilor necesare pentru investiții și pentru funcționarea serviciilor publice.

