Un taximetrist craiovean a fost transportat în comă la Spitalul de Urgență Craiova, ieri, în jurul orei 13.00, fiind rănit într-un accident produs chiar de el pe strada Calea București din municipiu.
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Dolj au stabilit că Sorinel Stoenică, de 43 de ani, din Craiova, care conducea un taxi pe strada Nicolae Bălcescu, când a ajuns la intersecția cu Calea București nu a acordat prioritate de trecere și a fost lovit în plin de un Mercedes condus regulamentar de Gabriel Dumitru, de 18 ani, din localitatea Podari.
În urma impactului violent, Mecedesul s-a oprit pe scuarul care desparte cele două sensuri de mers, iar taxiul a ajuns pe linia de tramvai. Vatmanul unei garnituri de tramvai a reușit să frâneze în ultimul moment și a evitat un impact cu taxiul avariat.
Pompierii doljeni au trimis la locul accidentului un echipaj de descarcerare, dar și o ambulanță SMURD și un echipaj de prim-ajutor, iar Serviciul de Ambulanță Dolj a intervenit cu alte două ambulanțe.
Taximetristul și pasagera sa, o femeie de 38 de ani din Craiova, au fost scoși de pompieri din autoturismul avariat, după care au fost transportați la Spitalul de Urgență Craiova. Medicii craioveni au precizat pentru GdS că Sorinel Stoenică a fost găsit inconștient și a fost intubat la locul accidentului, după care a fost transportat în comă la unitatea medicală, unde a fost diagnosticat cu politraumatism produs în urma unui accident rutier. Același diagnostic i-a fost pus și pasagerei din taxi, care era conștientă și stabilă din punct de vedere respirator și hemodinamic.
Sursa: http://www.gds.ro/Local/2016-10-07/taximetrist-coma-dupa-ce-provocat-un-accident-rutier/

