Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a resfinţit două sfinte locaşuri de cult din judeţul Gorj. Astfel, sâmbătă 25 noiembrie, a fost săvârşită slujba de resfinţire a Bisericii „Sfinţii Trei Ierarhi” din Parohia Brădetu, comuna Mătăsari, Protoieria Târgu Jiu Sud, iar duminică, 26 noiembrie a fost resfinţită Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Parohia Bâltişoara, comuna Runcu, Protoieria Târgu Jiu Nord. Slujbele de resfinţire au fost urmate de săvârşirea Sfintei şi Dumnezeieştii Liturghii.