Un bărbat de 42 de ani din Logrești a fost autorul a trei infracțiuni rutiere, în aceeași zi. Acesta a fost depistat de polițiști conducând un autoturism cu numere false, fără permis și a refuzat testarea cu aparatul etilotest și recoltarea probelor biologice.
”Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Târgu Cărbuneşti au depistat în trafic un bărbat, de 42 de ani, din comuna Logrești, în timp ce conducea, pe DJ 605B Stejari, un autoturism, fără a poseda permis de conducere.
Totodată, la solicitarea polițiștilor, bărbatul a refuzat testarea cu aparatul etilotest, fiind imobilizat și condus la spital în vederea recoltării de probe biologice, pentru determinarea alcoolemiei, însă acesta a refuzat.
De asemenea, în urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că numărul de pe plăcuțele de înmatriculare ale autovehiculului este atribuit unui alt autoturism, iar autoturismul condus de bărbat este înmatriculat cu alt număr, al cărui certificat de înmatriculare figura în bazele de date ca fiind reținut din luna mai a acestui an” au transmis polițiștii gorjeni.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice, de către o persoană care nu posedă permis de conducere, refuzul sau sustragerea de la recoltarea de probe biologice, conducerea unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, pe drumurile publice.