spot_img
12.3 C
Târgu Jiu
luni, septembrie 30, 2024
Altele
    AcasăEditorialDansul ploilor de toamnă

    Dansul ploilor de toamnă

    Nici nu au apucat bine fermierii şi agricultorii, în general, să zică „Doamne-ajută!”, că imediat spun „Doamne ia-mă!”. Ploile binevenite, la care nimeni parcă nu mai spera, au fost insuficiente pentru a acoperi necesarul de umiditate al solului. Problema recoltei nu se mai pune, pentru că şi-aşa a fost compromisă, iar puţinul acela care totuşi a fost, este deja strâns şi depozitat. Problema este că nu se pot face lucrările agricole de toamnă, nu se poate ara, în primul rând. Solul arid, fript de soarele care nu l-a slăbit deloc, este imposibil de muncit. Nu sunt un specialist, însă totuşi cunosc faptul că sunt regiuni pe globul pământesc, inclusiv în continentul european, unde nu plouă mai deloc, dar acolo totuşi nu se pune problema neefectuării lucrărilor agricole, din cauza lipsei de umiditate din sol. Am văzut un reportaj din Arabia Saudită, din inima deşertului, acolo unde nu plouă niciodată, şi nici vreo recoltă nu ar fi posibilă. Dar totuşi, acolo imposibilul a devenit posibil, prin implicarea şi disciplina celor responsabili. O fermă de vite era alimentată cu nutreţuri verzi, obţinute în vitregia deşertului Arabian. Sistemul de irigaţii de acolo, face posibilă întreţinerea masei verzi, care apare ca un colţ de rai în pustiul de nisip. La noi, în România, în ţara în care sunt câmpii mănoase, peste trei sute de râuri, plus pâraie, sute de lacuri, fluviu, plus mare, dacă nu dă Dumnezeu cu mila, adică cu ploile cerului, nimic nu se face. Sistemele de irigaţii au fost vândute sau devastate cu sălbăticie. Altele nu a avut cine să le mai facă. După 20 de ani de la Revoluţie, nu s-a mişcat nimic, în materie de agricultură. Dimpotrivă, s-a distrus şi ce am avut. Cei care s-au perindat pe la conducerea ministerului de resort, ori că au fost şpăgari, ori că au fost şarlatani, ori că au fost proşti, ori că au dormit pe ei. Fiind numiţi pe interese, s-au perindat pe la conducerea ministerului cu pricina, ba un electronist, ba un popă, ba un finanţist şpăgar, ba un „specialist în transporturi”, ba un palavragiu, toţi nişte paraleli cu ceea ce se numeşte agricultură. Başca interesul murdar, care a primat întotdeauna, ca importurile de produse agricole şi carne, să fie mai presus decât producţia din propria ţară. Nemernicii şi-au făcut interesele lor, dar şi ai celor care i-au uns acolo, iar agricultura ţării noastre a ajuns din fala Europei, râsul Europei. Nu ne-a mai rămas decât să ne uităm la cer şi să ne rugăm la Dumnezeu, să plouă! Aceasta este baza şi speranţa agriculturii noastre. Ploile vin, ne amăgesc şi pleacă. Sau când vin, uneori este prea târziu. Doamne, ocroteşte-i pe români!

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!