Un funcționar din cadrul Primăriei municipiului Târgu Jiu, care se ocupă de administrarea parcării cu plată din Piața Centrală, fost amendat de Inspectoratul de Poliție al Județului Gorj, pentru încălcarea prevederilor Ordinului Militar nr. 3. Este voba de măsurile luate la parcarea cu plată din Piața Centrală, și anume marcarea corespunzătoare a zonei destinată accesului cetățenilor.
De asemena, polițiștii au constatat că zona destinată clienților la aparatele de taxare în cauză a fost marcată în conformitate cu prevederile legale, iar personalul care desfășoară activități specifice în parcările publice cu plată a fost instruit să desfășoare activități de consiliere a clienților în acest sens, se menționează într-o adresă a Poliției trimisă unui partid politic.