Au trecut ca într-un vis, sărbătorile de iarnă,
Când zăpada, în reprize, începuse-ncet, să cearnă…
După un Crăciun ploios, lacustru, bacovian,
Cu steluţe de zăpadă, a apărut Noul An.
Dar totuşi a fost frumos, totul părea magic, sfânt,
Parc-aievea coborâse paradisul, pe pământ!
Cete de colindători au umblat şi-n lung şi-n lat,
Pe uliţe, pe la case, tot de bine au urat.
Dac-ar fi să se-mplinească ce ne-au urat câte unii,
Am întrece – pe departe – toate popoarele lumii…
Ce e drept, unii din ei, cum a fost în Piaţa Mare,
Profitând de „ochi beliţi”, mai umblau prin buzunare…
Mai găseau un mărunţiş pe la câte-o fire fleaţă,
Sau ceva „mai consistent” pe la câte-o precupeaţă.
Cum, necum, a fost plăcut, parcă să mai fi durat,
Mai ales că emotivi şi pioşi le-am aşteptat…
A mai rămas Sfântul Ion, va fi de post, cu legume,
Sperăm că nu vor da colţu’ cei ce poartă acest nume…
