Polițiști din Novaci au depistat în trafic o tânără de 17 ani, din municipiul Drobeta Turnu Severin, județul Mehedinți, în timp ce conducea un ATV, pe DN 67 C ZTM – Rânca, iar cu ocazia verificării în bazele de date s-a stabilit faptul că aceasta nu figurează cu permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În urma verificărilor efectuate s-a constatat că ATV-ul i-ar fi fost încredințat, spre a fi condus, de un tânăr de 26 de ani, din municipiul Drobeta Turnu Severin. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui autovehicul, pe drumurile publice, de către o persoană care nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule și încredințarea unui autovehicul unei persoane care nu deține acest drept.
Si tânărului de 26 de ani care a încredințat atv-ul ce sancțiuni i sau întocmit?