spot_img
16.7 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 30, 2024
Altele
    AcasăActualitateJigniri, între politicieni, în spațiul public

    Jigniri, între politicieni, în spațiul public

    Scandal între un consilier local și directorul Transloc. Eduard Lădaru și Mihai Paraschiv se ceartă, online, pe tema transportului public din Târgu Jiu. Jignirile merg atât de departe încât unul din politicieni este făcut „babuin” de celălalt.

    Consilierul PSD, Eduard Lădaru, o postat pe pagina sa de socializare un mesaj prin care taxează modul în care autoritatea publică gestionează situația de la Transloc pe perioada lucrărilor de modernizare a rețelei de transport.  „Primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, scumpește biletele pentru transportul în comun și SCOATE DIN CIRCULAȚIE, timp de cel puțin 2 ani, noile troleibuze achiziționate din fonduri europene. Incompetența primarului nu are limite. Acesta a pus carul în fața boilor și a achiziționat troleibuze noi, înainte de a pune în aplicare proiectul privind refacerea rețelei de infrastructură.  Proiectele au fost finalizate în anul 2016, iar succesiunea lor a fost, mai întâi proiectul privind refacerea infrastructurii și ulterior achiziționarea troleibuzelor. Din simplul motiv, de a-și face campanie, actualul primar a inversat ordinea proiectelor. Acum, scoate de pe traseu noile troleibuze, timp de cel puțin 2 ani (eu cred că vor fi 4 ani), perioadă în care, noile troleibuze vor deveni niște carcase nefuncționale.  Mai mult decât atât, primarul cumpără vechituri second hand, pentru ca locuitorii să meargă în continuare în condiții nedemne cu mijloacele de transport în comun”, a transmis Eduard Lădaru.

    Răspunsul la postare nu a venit din partea primarului Marcel Romanescu ci a directorului Transloc, Mihai Paraschiv. „Am încercat în ultimii 2 ani să mă delimitez de mocirla politică în care se simt în largul lor tot felul de indivizi, arturi nepieptenați, salvatori neîmpliniți, iliuți onaniști sau pseudo-avocăței ratați. Pentru corecta informare a cetățenilor, proiectul pentru reabilitarea sistemului public de transport local a fost depus Marcel Romanescu, la finele anului 2017, împreună cu echipa formată de Marius Ionescu și Corina Șuță. Acest proiect a fost semnat in decembrie 2019, după ce guvernarea liberală l-a ‘scos’ din sertar. Acest proiect trebuie finalizat până la sfârșitul anului 2023 și prevede, în afara reabilitării liniei de troleibuz si modernizarea bazei Transloc, achiziția de 15 mijloace de transport.

    Separat de acest proiect, a apărut o oportunitate în vara anului 2018, care a permis achiziția a 20 de troleibuze (11 deja sosite și încă 9 ce vor fi livrate începând cu august-septembrie 2022).

    Pot să vă garantez că nu stă în ‘pixul’ niciunui primar să impună calendarul de implementare al celor 2 proiecte. Pur și simplu sunt parte a aceluiași exercițiu financiar european.

    În acest moment, societatea TRANSLOC încă folosește 4-5 autobuze marca Dac și Rocar  (pentru pasionați – CDR, XKA, NTB, KZS și XJZ ). Îmi doresc, alături de Consiliul de Administrație, să le înlocuim cu autobuze mai noi, moderne, care să aibă aer condiționat, podea coborâtă, rampe pentru persoane cu dizabilități sau pentru mămici cu cărucioare.

    Individul din consiliul local cu comportament de babuin ( deși trebuie să îmi cer scuze primatelor că le compar cu așa ceva ) încercă să inducă în eroare cetățenii (la fel cum a facut-o până au venit cele 11 troleibuze), spunându-le că aceste proiecte nu se vor implementa, că aceste troleibuze vor fi abandonate prin curtea TRANSLOC, că trebuia reabilitată întâi linia și apoi cumpărate troleibuze și tot felul de alte aberații greu de înteles.

    Majorarea titlurilor de călătorie este un subiect sensibil. Totuși, practicăm aceste tarife din 2012 !!! De atunci, a crescut prețul energiei electrice, a carburantului, au crescut salariile, etc. Evident, această măsura va fi însoțită de anumite facilități, pentru anumite categorii sociale, în așa fel încât impactul majorării titlurilor de călătorie să fie cât mai ușor de suportat”, a transmis directorul Transloc, Mihai Paraschiv.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: