Medicul Mădălin Dinu și-a dat demisia din funcția de director medical al Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu.
„Directorul medical, dr. Mădălin Dinu, a solicitat încetarea contractului de administrare prin acordul părților, începând cu 11 iulie 2022. Motivele domnului doctor sunt personale.
Managerul Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu a fost de acord cu încetarea contractului de administrare al domnului director medical, urmând să înainteze președintelului Consiliului Județean Gorj propunerea de numire interimară a unei persoane în această funcție, până la ocuparea ei prin concurs“, a spus Mihaela Țicleanu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu.
Medicul Mădălin Dinu a fost numit în funcția de director medical în urmă cu doi ani.