Atleta Constantina Diță, medaliată cu aur la Jocurile Olimpice de la Beijing din 2008, a ajuns astăzi la Târgu Jiu, pentru a vedea pictura murală realizată după chipul ei. Vizibil emoționată de lucrarea realizată în cadrul Festivalului de Artă Stradală Strad’Art, atleta a recunoscut că nu a putut renunța la domiciliul din oraș, în prezent având buletin de Târgu Jiu.
„Emoțiile mă copleșesc. Mă aflu în orașul care m-a descoperit pe mine ca sportivă. M-am antrenat pe stadionul nostru municipal și pe Dealul Târgului, unde alergam și câte 30 de km. Vă mulțumesc că sunteți astăzi alături de mine. Nu am putut să fiu prezentă atunci când a fost realizată pictura. Mă aflam în Statele Unite. Primul lucru pe care l-am făcut, atunci când am ajuns în România, a fost să vin aici, acasă, la Târgu-Jiu”, a mărturisit Constantina Diță.
În vizita de la Târgu Jiu, atleta a fost însoțită de primarul Marcel Romanescu. „Lacrimile pe are le vedeți pe obrajii singurei noastre campioane olimpice spun totul legat de ceea ce s-a întâmplat la Târgu-Jiu. Constantina Diță -Tomescu nu a plecat niciodată din Târgu-Jiu. Ea are buletinul aici, în orașul lui Brâncuși”.