Sudul şi estul ţării, precum şi zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali, se vor afla sub cod galben de ninsori abundente şi viscol, valabil din această noapte, de la ora 2.00, până joi la ora 18.00, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM). Tot în aceste regiuni, vântul va sufla cu până la 60-70 km/h, în special în judeţele din sud-estul ţării, unde va fi viscol. În Dobrogea şi în sudul şi estul Munteniei, în prima parte a intervalului, precipitaţiile vor fi mixte şi se va produce polei, se precizează în avertizarea emisă de ANM.