Într-un discurs susținut duminică, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a reiterat hotărârea țării sale de a face față agresiunii ruse, menționând că Ucraina nu va lăsa fără răspuns „fiecare manifestare a terorii” pusă în practică de Rusia, inclusiv atacul tragic asupra centrului poștal din Harkov, care a produs șase victime.
Președintele ucrainean a subliniat că Ucraina nu va face concesii și va continua să lupte împotriva presiunii și influenței ruse, cu scopul de a proteja suveranitatea țării și integritatea teritorială.
“În primul rând, vreau să insist asupra atacului rusesc asupra terminalului Nova Poşta de lângă Harkov. Operaţiunea de salvare a fost finalizată, iar asistenţa necesară a fost oferită tuturor celor afectaţi. În total, au fost 17. Şase persoane au fost ucise în acest atac. Cele mai sincere condoleanţe familiilor şi apropiaţilor celor decedaţi! Cu siguranţă vom răspunde Rusiei pentru fiecare manifestare a terorii sale, inclusiv pentru acest atac. Teroriştii nu vor frânge voinţa ucrainenilor de a-şi apăra şi proteja propriul stat, propria independenţă, prin orice mijloace, determinarea de a lupta astfel încât să nu existe niciodată un temei real pentru ca Moscova să spere că Ucraina va ceda vreodată. Nu va ceda. Va dăinui. Va rezista. Şi, în ciuda tuturor lucrurilor, va alunga răul rusesc de pe propriul pământ”, a precizat Zelenski.