spot_img
5.6 C
Târgu Jiu
vineri, octombrie 18, 2024
Altele
    AcasăJustițieDosar luare de mită: Măsuri asupra martorilor în cazul "Vaccinării la chiuvetă"!

    Dosar luare de mită: Măsuri asupra martorilor în cazul „Vaccinării la chiuvetă”!

    Dosarul numit de presă ” Vaccinare la chiuvetă”, aflat pe rolul Tribunalului Gorj, a beneficiat de o nouă amânare la termenul de ieri. Instanța de fond a amânat pentru 27 martie procesul de luare de mită, cu cei nouă inculpați, dar a luat măsuri cu martorii.

    Judecătorii au stabilit ca, la viitorul termen, martorii lipsă la instanță să fie aduși aici cu mandat, în cauză derulându-se deja nouăsprezece termene. Dosarul se află pe rolul Tribunalului Gorj de un an de zile, iar magistrații fac eforturi să grăbească ancheta judecătorească pentru pronunțarea unui prim verdict al instanței de fond.

    Două dosare penale pentru vaccinarea doar în scripte

    Deja șase persoane care au dat mită pentru efectuarea de vaccinări „la chiuvetă“ au fost condamnate de Tribunalul Gorj la pedepse de închisoare cu executare sau cu suspendare. Vaccinările au fost falsificate la un cabinet medical din comuna Ionești. Făptașii au intermediat oferirea șpăgilor către o asistentă medicală, care se ocupa de eliberarea adeverințelor falsificate, Uța Florentina fiind cap de listă a inculpaților și în dosarul acesta de luare de mită.

     

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!