Alexandru Gîrbiţă, de la Viitorul Pandurii Târgu Jiu, acolo unde a fost cel mai bun marcator în acest sezon, cu nouă goluri, a fost transferat la Corvinul Hunedoara. El a semnat o înţelegere pe doi ani cu clubul din Hunedoara, care a câștigat Cupa României. Aceasta este prima mișcare din zona transferurilor bifată după victoria recentă.
Născut la Craiova, Gîrbiţă a evoluat în 24 de partide în stagiunea recent încheiată, atât în sezonul regular, cât şi în play-out şi a fost chiar unul dintre marcatorii celor de la Viitorul Pandurii în meciul direct cu Corvinul, disputat la finele lunii septembrie, anul trecut, şi câştigat de echipa gorjeană cu 2-1. Fotbalistul, care poate evolua ca „aripă”, a petrecut nu mai puţin de şase sezoane la echipa din Târgu Jiu, evoluând încă de la începutul proiectului, pe când clubul a purtat denumirea de Energeticianul.
În total, el a bifat peste 6.000 de minute în tricoul alb-albaştrilor, având 110 partide jucate, din care mai bine de jumătate din postura de titular.