Judecătoria Novaci ar trebui să se pronunțe mâine în dosarul de ultraj în care inculpat este Ion Dodoi, cel care este, în schimb, victimă în dosarul celălalt, aflat pe rolul Tribunalului Gorj(cel cu luptătorii SAS). În mod incredibil, judecătorul de la Novaci nu a reușit până în prezent(deși dosarul este de cinci luni în pronunțare, fiind amânată pronunțarea de șapte ori, nejustificat) să se pronunțe în această cauză cu un singur inculpat și cu un polițist victimă a infracțiunii de ultraj.
Instanța de fond pare că așteaptă pronunțarea în dosarul de la Tribunalul Gorj, cu Dodoi victimă, pentru a decide sentința pentru inculpatul din dosarul de la Novaci. Cert este că această amânare este nejustificată iar daca supoziția de mai sus este corectă judecătorul de la Novaci pare începător și că l-ar favoriza pe inculpat.
În acest dosar, Dodoi are patru fapte(ultraj și conducere sub influența alcoolului, conducere fără drept de circulație și refuz de prelevare a probelor). Inculpatul riscă peste patru ani cu executare dar o sentință la Novaci înainte de pronunțarea Tribunalului Gorj, cu Dodoi victimă, pare că nu pică bine in fața opiniei publice și nici pentru magistrații care vor să îi sacrifice pe polițiștii de la SAS.
La momentul în care Dodoi a fost tras pe dreapta, avea o alcoolemie de aproape patru la mie.