spot_img
15.3 C
Târgu Jiu
luni, octombrie 28, 2024
Altele
    AcasăActualitateA fost capturat criminalul din Stoina. Și-a înjunghiat mortal tovarășul de pahar

    A fost capturat criminalul din Stoina. Și-a înjunghiat mortal tovarășul de pahar

    Un bărbat din Stoina, județul Gorj, în vârstă de 53 de ani, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, acuzat de omor, după ce ar fi înjunghiat mortal un vecin în vârstă de 38 de ani, în urma unui conflict spontan și sub influența alcoolului. Incidentul a avut loc în noaptea de 25 spre 26 octombrie, când cei doi bărbați au petrecut împreună la locuința inculpatului. În dimineața zilei de 26 octombrie, un cetățean a găsit victima căzută și fără semne vitale, pe marginea drumului DN 6B, iar echipajul de ambulanță chemat să intervină a confirmat decesul.

    Hemoragie internă și externă fatală

    Conform concluziilor preliminare de la Serviciul de Medicină Legală Gorj, Marian Cergă a suferit o plagă înjunghiată în zona toracelui, care i-a provocat o hemoragie internă și externă fatală, afectând plămânul stâng și artera pulmonară. În timpul percheziției la locuința inculpatului, anchetatorii au găsit un cuțit aruncat într-o fântână, care ar putea fi arma crimei.

    Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, pentru stabilirea cu exactitate a faptelor și pentru tragerea la răspundere a persoanelor implicate.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    spot_imgspot_img

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!