AcasăEvenimentTânăr vinovat de producerea unui accident în Licurici

Tânăr vinovat de producerea unui accident în Licurici

Un tânăr șofer, care nu a păstrat distanța regulamentară față de un alt autoturism care circula pe aceiași bandă a provocat un accident rutier. Două persoane au ajuns la spital.
„La data de 1 aprilie 2025, polițiști din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Stoina au fost sesizaţi prin apel 112 cu privire la producerea unui eveniment rutier în comuna Licurici.
Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, a reieșit că un tânăr, de 18 ani, din Logrești, în timp ce conducea un autoturism pe DN 67, din direcția localității Târgu Cărbunești către Hurezani, pe fondul nerespectării distanței de siguranță, ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism care circula în fața sa și care oprise, condus de un bărbat de 62 de ani. În urma impactului a rezultat rănirea ambilor conducători auto, care au fost transportați la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate. Ambii bărbați dețineau premise de conducere valabile și nu se aflau sub influența băuturilor alcoolice”, a transmis IPJ Gorj.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Te-ar mai putea interesa

Ultima oră!

Comentarii recente