Doi concubinii, aflați deja în scandaluri urmate de ordin de protecție, au ajuns la spital, respectiv poliție după un nou incident, într-un local. Femeia l-a înjunghiat pe bărbat.
„În dimineața zilei de 7 aprilie a.c., un bărbat de 34 de ani s-a prezentat la sediul Poliției Municipiului Târgu Jiu, sesizând faptul că a fost înjunghiat de fosta concubină, fapt pentru care dispecerul de serviciu, a solicitat intervenția unui echipaj al ambulanței pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale, fiind transportat la Secția UPU a Spitalului Județean, pentru investigații medicale.
Persoana vătămată, domiciliată în Târgu Jiu, a precizat faptul că în noaptea de 06/07.04.2025, în jurul orei 03.00, în timp ce se afla în incinta unei săli de jocuri de noroc de pe strada 9 Mai, pe fondul unui conflict spontan și a unor neînțelegeri mai vechi, a fost înțepat cu un cuțit în zona antebrațului și subrațului drept de către fosta sa concubină, în vârstă de 26 de ani, din comuna Bălești, aspecte care s-au confirmat, în urma investigațiilor efectuate de polițiști.
Polițiștii au luat măsuri pentru întocmirea formularului de evaluare a riscului, reieșind un risc iminent, însă persoana vătămată a refuzat emiterea unui ordin de protecție provizoriu.
Totodată, prin aceea că s-a apropiat la o distanță mai mică de 100 m față de fosta sa concubină, bărbatul a încălcat, cu intenție, măsurile dispuse prin ordinul de protecție emis de Judecătoria Târgu Jiu, prin sentință civilă, pentru o perioadă de 7 luni, începând cu data de 12.03.2025.
Ieri, în urma probatoriului administrat în cauză, față de bărbat s-a luat măsura preventivă a reținerii pe o perioadă de 24 ore și introducerii în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj, fiind bănuit de săvârșirea infracțiunii de încălcarea ordinului de protecție”, a transmis IPJ Gorj.
Tânăra de 26 de ani a fost, de asemenea, reținută pentru 24 de ore și introdusă în arestul poliției gorjene, fiind bănuită de săvârșirea infracțiunii de violență în familie.

