Liberalul Gigel Jianu, fost primar de Motru, a câștigat în instanță banii pe concediul de odihnă, în cuantum de 41.000 de lei, plus cheltuielile de judecată. Procesul a fost câștigat inițiat de UAT Motru, dar pierdut apoi, în apel, la Craiova. Grav este că fostul edil, inginer minier, bate din picior pentru a primi, pe loc, banii respectivi, asta deși legea impune eșalonarea acestor drepturi câștigate în instanță.
Fostul primar ceruse, în instanță, banii pentru peste 30 de zile de concediu de odihnă, adică pentru cele 18 luni de mandat, dar a primit de la Curtea de Apel Craiova, în baza unei expertize, banii pentru 69 de zile. Valoarea se ridică la 41.000 de lei, la care fostul primar solicită acum penalități de întârziere, până la plata efectivă a întregii sume. Asta, deși legea stabilește că banii pentru aceste drepturi se achită eșalonat, pe parcursul a cinci ani de zile.
Jianu, nemulțumit de acest lucru, după ce a primit prima transa de bani, adică 2400 de lei-cheltuielile de judecată, și-a permis să amenințe angajați ai primăriei că îi va da în judecată pentru abuz și va pune sechestru pe conturile primăriei pentru a bloca toate investițiile UAT-ului.
Administrația „Jianu”, catastrofală!
Jianu a avut un mandat prelungit de aproape 5 ani( urmare a pandemiei Covid) dar este de notorietate că și și-a petrecut o mare parte din timp în deplasări interne și externe făcute, pe banii UAT-ului, în: Norvegia, Cluj, Oradea, Brașov, Sinaia, Bulgaria, în schimburi de experiență administrativă, care nu s-au materializat în investițiile municipiului în greaua perioadă 2016-2020.
De altfel, investițiile realizate la Motru în această perioadă de deplasări în interes de serviciu se cunosc iar cine nu mai știe au rămas martore destule fotografii.

