Activitatea C.E.Oltenia va continua. Deputat PSD Mihai Weber susține că oficialii Comisiei Europeane analizează propunerea de amânare a termenelor prevăzute în Planul de decarbonare de la Complexul Energetic Oltenia, ca urmare a înțelegerii importanței cărbunelui în Sistemul Energetic Național din România.
” Mai exact, comisarii europeni au înțeles că mai întâi trebuie finalizate noile capacități de producție a energiei și apoi trecute în rezervă cele existente. Este pentru prima dată când reprezentanții Comisiei au o reacție pozitivă asupra acestui proiect și cer lămuriri cu privire la situația energetică din România! Iată că ceea ce am susținut de-a lungul ultimilor ani că trebuie făcut, se face!
Fără îndoială, activitatea Complexului Energetic Oltenia trebuie să continue în paralel cu realizarea noilor investiții în sisteme de producere a energiei, acum mai mult ca niciodată.În toate perioadele de stres ale sistemului energetic, CEO și-a demonstrat eficiența și importanța, de aceea compania minieră și energetică va exista în piață până la punerea în funcțiune a noilor tehnologii! „, anunță parlamentarul de Gorj.

