Guvernul a aprobat, astăzi, alocarea unei sume suplimentare de 3,08 milioane lei pentru exproprierea unui teren proprietate privată, situat pe amplasamentul lucrării de la deschidere şi exploatare a Carierei Timişeni – Pinoasa.
Potrivit Executivului, hotărârea aprobată în acest sens prevede suplimentarea sumei prevăzute ca justă despăgubire pentru exproprierea tuturor imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional „Deschiderea şi punerea în exploatare a Carierei Timişeni – Pinoasa, judeţul Gorj, la o capacitate de 8.000.000 tone/an lignit”.
„Prin această hotărâre, se alocă suplimentar suma de 3,08 milioane lei pentru exproprierea unui teren proprietate privată, situat pe amplasamentul lucrării de la deschidere şi exploatare a Carierei Timişeni – Pinoasa, judeţul Gorj. Măsura pune în executare o hotărâre judecătorească”, a transmis Executivul.
De asemenea, procedurile de expropriere vor fi efectuate de către Societatea Complexul Energetic Oltenia, din subordinea Ministerului Energiei.

