Șapte tineri din Târgu Jiu și Vladimir au fost condamnați astăzi de Tribunalul Gorj într-un dosar penal complicat care a stat pe rolul instanței aproape un an și jumătate. Inculpatul principal în dosar este Romică Ioan Mutu, care a luat ceasul unui tânăr în Clubul Caractere, iar lucrurile s-au reglat in afara societății. Tucă Mihai a fost înjunghiat cu aceasta ocazie iar făptașul a fugit, fiind arestat în lipsă. Aici au intervenit și restul inculpaților, acuzați în general pentru favorizarea infractorului, deoarece fie l-au ascuns de autorități fie l-au ajutat să treacă fraudulos frontiera de stat a României.
O parte a tinerilor în cauză au ajuns 24 de ore după gratii, la scurt timp după comiterea faptelor, în timp ce Mutu a fost adus înapoi în țară, din Belgia. Este încarcerat deja din 2 noiembrie 2023 la Penitenciarul de Maxima Siguranță Craiova.
Astăzi instanță de fond l-a condamnat pe Mutu la 15 ani cu executare și interzicerea unor drepturi pe o perioadă de cinci ani de zile, plata unor daune financiare către SJU Târgu Jiu pentru spitalizarea victimei sale și plata unor cheltuieli minime de judecată.
Pedepsele cele mai mari pentru favorizarea infractorului au primit Marciuc Robert Cristian, patru ani cu executare, dar și Sandu Andrei Cristian, trei ani cu executare.
Pedepse cu suspendare de doi ani și jumătate, muncă în folosul comunității la Primăria Târgu Jiu sau la DGASPC și obligația să frecventeze un program de reintegrare socială au primit Chiriac Petre Albert și Gămulescu Andrei Armand Vivian. Termenul de încercare este de trei ani.
Mănescu Alexandru Robert a fost condamnat la pedeapsa la trei ani cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la trecerea frauduloasă a frontierei de stat dar și pentru favorizarea infractorului.
Sălcieanu Lucian a fost și el condamnat cu suspendare la trei ani cu un termen de supraveghere de patru ani pentru favorizarea infractorului. Sentința nu este definitivă iar dosarul se va muta la Curtea de Apel Craiova.

