AcasăEvenimentAccident rutier la Vârț

Accident rutier la Vârț

Un accident rutier soldat cu patru victime a avut loc pe DN67, în localitatea Vârț.

„În cursul zilei de azi, polițiști din cadrul Poliției Orașului Rovinari au fost sesizați prin apel 112 cu privire la producerea unui accident rutier în localitatea Vârț.

Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, a reieșit faptul că un bărbat, de 58 de ani, din Ionești, în timp ce conducea un autoturism pe DN 66 Vârț, din direcția localității Târgu Jiu către Rovinari, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism care circula în fața sa, condus de un bărbat, de 40 de ani, din Mușetești.

În urma impactului, autoturismul condus de bărbatul de 58 de ani a fost proiectat în șanțul de pe marginea drumului.

În urma accidentului a rezultat rănirea a 4 pasageri (două femei din primul autoturism și doi bărbați din cel de-al doilea autoturism), care au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Conducătorii auto dețineau permise de conducere corespunzătoare și nu se aflau sub influența băuturilor alcoolice.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, transmite IPJ Gorj.

Te-ar mai putea interesa

Ultima oră!

Comentarii recente