Primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a anunțat că salariații primăriei sunt liberi să protesteze, însă sindicatele nu au anunțat o acțiune în acest sens. Marcel Romanescu susține că a aprobat toate protestele care au fost anunțate de-a lungul timpului pe raza orașului. În ultimele luni au fost însă probleme în ceea ce privește susținerea pichetărilor în Piața Prefecturii, având în vedere lucrările de modernizare.
„Am aprobat recent și protestul Minprest și cele ale unei federații sindicale. Eu am o relație bună cu funcționarii și cu sindicatele din primărie. Au fost tot timpul discuții corecte. Nu au anunțat dacă vor protesta sau nu între 11,00 și 13,00, cum s-a decis la nivel național. Dacă vor să protesteze sunt liberi să o facă.”, a menționat Marcel Romanescu.
Este de precizat că angajații din primării și din sectorul asistenței sociale vor declanșa, miercuri, între orele 11:00 și 13:00, o grevă de avertisment, urmând ca peste o săptămână să aibă loc și greva generală, a anunțat, luni, Dan Cârlan, președintele Sindicatului Național al Salariaților Comunelor și Orașelor din România, care face parte din Federația sindicală Columna.
„Noi în urmă cu două săptămâni am notificat Guvernul cu privire la nevoia de dialog social pe pachetul de legi care privesc în special Administrația publică locală și Asistența socială. Se știe de două săptămâni că miercuri vom avea grevă de avertisment prin care vom închide primăriile din România prin administrația locală din România și grevă de avertisment în sectorul asistenței sociale. Guvernul ne ignoră cu desăvârșire. Obligația legală de a ne convoca la negocieri în cele 10 zile ulterioare notificării nu a fost îndeplinită, prin urmare nu am avut de ales și am venit la cel mai mare partid din arcul guvernamental și la președintele Camerei Deputaților să cerem sprijin să întrebăm și să înțelegem care este poziția PSD în această poveste”, a precizat Cârlan, după întâlnirea, la Parlament, cu președintele Camerei Deputaților,
Sorin Grindeanu.Cârlan a explicat că, în privința administrației publice locale pe care o reprezintă, măsurile anunțate de premierul Ilie Bolojan reprezintă un „pachet de distrugere”.
„Oricât ar fi de frumos ambalate exemplele despre ospătari, șoferi și alte asemenea care fac deliciul publicului, vreau să vă spun că Administrația publică locală oricum la nivelul comunelor se află în pragul colapsului. Numărul real de funcționari publici din toate primăriile comunelor din România este de 27.992, ceea ce înseamnă, în medie, nouă funcționari publici pe o primărie. Funcțiile publice esențiale fără de care nu se poate desfășura activitatea unei primării, ca autoritate publică care asigură prerogativele de putere publică ale autorității, este de opt: secretar general, contabil, asistent social, impozite și taxe, urbanism, stare civilă. Toate aceste funcții nu pot fi desfășurate cu un sfert de normă, cum propune Guvernul la televizor. Nu ne putem imagina că un primar va sta la rând să aștepte de două ori pe săptămână serviciile secretarului general sau să aștepte de două ori pe săptămână semnătura contabilului pentru execuția bugetului care se face zi de zi, după cum nici cetățenii comunelor nu ne putem imagina că se vor programa marțea și vinerea să moară sau să nască”, a explicat acesta.
El a mai spus că „în mintea actualului Guvern” un funcționar public poate deservi trei, patru primării.
Sindicaliștii denunță „subfinanțare cronică” la nivelul comunelor
Potrivit acestuia, sistemul de finanțare este „așezat complet greșit” și ar trebui o alocare echilibrată a resurselor financiare. El a menționat că, deși comunele și satele reprezintă 85% din suprafața României, orașele și municipiile primesc mai mulți bani de la buget.
„Situația reală la nivelul comunelor din România este aceea a unei subfinanțări cronice. (…) Când un domn aflat în fruntea Guvernului acum spune comunelor că nu le ajung banii din veniturile proprii pentru a-și asigura cheltuielile de funcționare și stau cu mâna întinsă la guvern și cerșesc, spune de fapt pe sistemul actual de finanțare este unul anacronic, este unul care garantează subfinanțarea și în ecuația stabilită per total nu are cum să funcționeze”, a mai susținut Cârlan.
Grevă generală, pe 30 iulie
Cârlan a subliniat că miercuri, 23 iulie, va fi declanșată greva de avertisment, iar miercuri, 30 iulie, se va ajunge la grevă generală.
„Miercuri, timp de două ore primăriile din țară vor fi închise lucrului cu publicul, între orele 11:00 și 13:00”, a precizat acesta, menționând că peste o săptămână se va intra în grevă generală „dacă Guvernul nu se așează la discuții” cu reprezentații administrației publice locale.

