Bursele DAR sunt organizate și susținute de către Hope and Homes for Children Romania cu sprijinul unor sponsori generoși. „Anual acesta, la fel ca și în anii trecuți, o parte dintre bursieri sunt din județul Gorj. Felicitări organizatorilor și mulțumim pentru implicare și susținere”, a transmis liderul sindical din DGASPC Gorj, Sorin Torop.
Cei 27 de bursieri au ajuns la București și și-au deschis sufletul către 4 zile de aventuri, inspirație și prietenii noi.
„Ieri am avut-o alături de noi pe Ana Baniciu, care le-a amintit că pasiunea e motorul vieții, nu doar al profesiei. Ana a fost pentru bursieri model de artist vertical și om bun. De la medicii reprezentanți ai Colegiul Medicilor Stomatologi din Romania au învățat despre igiena orală. Apoi am explorat împreună povești misterioase la escape room și am încheiat ziua cu multă veselie la bowling”, au transmis organizatorii.
„Eu am ajuns pentru prima dată la bowling și mi-a plăcut cel mai mult”, ne-a spus cu zâmbetul larg unul dintre bursieri. „Suntem cu inima plină și adrenalina la cote înalte. Abia așteptăm zilele ce urmează”, a spus un altul.

