În ultimii ani, discursul public privind tranziția verde a fost dominat de o avalanșă de acuzații, investigații parțial documentate și presiuni din partea unor ONG-uri care se poziționează drept gardieni absoluți ai mediului. Articolul RISE Project „Prin cenușa Olteniei” se înscrie în aceeași linie — una în care se insistă obsesiv pe găsirea vinovaților, dar se trece cu vederea cel mai important aspect: realitatea energetică a României.

Pentru o țară aflată la granița de est a Uniunii Europene, într-un context marcat de război și instabilitate energetică, securitatea energetică nu este un concept abstract. Este o necesitate vitală. Iar ignorarea acestui adevăr, în numele unui activism ecologist uneori rupt de realitate, riscă să pună România într-o poziție vulnerabilă.

CE Oltenia: investiții uriașe ignorate în mod convenabil

RISE prezintă Complexul Energetic Oltenia drept un colos poluant, evitând cu grijă menționarea investițiilor de peste 1 miliard de euro realizate de companie în ultimele decenii pentru conformarea la normele de mediu.
CE Oltenia subliniază clar:

• investiții majore în reducerea emisiilor de SO₂, CO₂, NOₓ și pulberi;
• modernizarea depozitelor de zgură și cenușă prin metoda fluidului dens;
• analize de laborator acreditate RENAR;
• verificări independente, conform procedurilor europene;
• monitorizare aprobată anual de ANPM;
• transparență în relația cu presa și ONG-urile.

Aceste detalii lipsesc aproape complet din articolul RISE. Nu din neatenție, ci pentru că nu se potrivesc narațiunii dorite. În realitate, CE Oltenia este una dintre puținele companii energetice din Europa de Est care a investit masiv în modernizare și conformare. Iar aceste eforturi – documentate și verificabile – nu pot fi șterse cu un titlu spectaculos.

Blocarea proiectelor hidroenergetice: activismul care costă miliarde

O parte dintre ONG-urile active în zona investigațiilor de mediu au reușit să blocheze, ani la rând, proiecte hidroenergetice strategice, unele finalizate în proporție de 90%. Motivele invocate: „habitate”, „specii”, „posibile impacturi potențiale”.
De prea multe ori, argumentele au fost:

• interpretări abuzive ale legislației de mediu,
• atacuri în instanță pe considerente tehnice minore,
• ignoranță față de beneficiile energetice uriașe.

Ce pierde România?

• 100% energie regenerabilă, cu emisii zero;
• posibilitate de reglare a sistemului energetic (hidrocentralele sunt vitale);
• independență energetică;
• reducerea importurilor scumpe;
• protecție împotriva volatilității geopolitice.

În Europa, hidroenergia este considerată coloana vertebrală a tranziției verzi. Numai în România activismul selectiv a reușit să transforme investiții strategice în „pericole pentru biodiversitate”.

Realitatea ignorată: România nu poate funcționa doar cu activism, ci are nevoie de energie

Înainte ca ONG-urile să dea verdicte despre „crima ecologică din Gorj”, poate ar trebui să răspundă la o întrebare simplă:

De unde vine energia atunci când consumul crește, când eolienele nu au vânt, când fotovoltaicele nu produc, iar sistemul energetic riscă să cadă?

Răspunsul este același în fiecare iarnă, în fiecare seară, în fiecare situație critică:
de la CE Oltenia, hidrocentrale, gaz și capacități de producție stabile.

RISE vorbește despre „cenușă”, „fum”, „poluare”.
Dar nu vorbește despre spitale, școli, industrie, economie, infrastructură. Toate funcționează cu energie.
Și până când România își va finaliza noile proiecte energetice, carbunele modernizat, gazul și hidroenergia sunt elemente critice ale stabilității naționale.

Tranziția energetică nu se face cu procese și scandaluri, ci cu responsabilitate

Tranziția verde este necesară. Nimeni nu contestă asta.
Dar tranziția nu poate fi un salt în gol. Nu poate fi dictată de titluri de presă, de ONG-uri dependente de finanțări externe sau de activiști care nu au nicio responsabilitate față de sistemul energetic.

CE Oltenia a investit enorm pentru a se conforma.
Hidrocentralele blocate ar putea produce energie curată mâine.
România are nevoie de echilibru, nu de extreme.

Concluzie este evidenta! Securitatea energetică nu poate deveni victimă colaterală a activismului…

România trebuie să privească realitatea în față:

• Fără CE Oltenia, sistemul energetic ar fi vulnerabil.
• Fără hidrocentrale, am importa masiv energie.
• Fără investiții uriașe deja realizate, România ar fi în infringement.
• Fără politici energetice raționale, tranziția verde va fi un eșec.

ONG-urile au dreptul să investigheze.
Presa are dreptul să critice.
Dar nicio investigație jurnalistică nu poate ține loc de energie în priză.

Securitatea energetică a României nu este negociabilă.
Iar viitorul energetic nu poate fi decis de emoție și activism, ci de date, investiții și responsabilitate reală.