Polițiștii gorjeni atrag atenția cetățenilor asupra creșterii numărului de sesizări privind înșelăciuni comise în urma comandării de produse prin intermediul internetului, în special pe platforme de vânzări online sau rețele de socializare.
În multe dintre cazurile reclamate, după achitarea produselor și primirea coletelor, persoanele vătămate au constatat că în interiorul pachetelor se aflau alte bunuri, de regulă fără valoare comercială, precum obiecte uzate, bucăți de carton, materiale textile sau produse diferite față de cele comandate.
În cursul anului 2025, polițiștii gorjeni au fost sesizați de mai multe persoane din municipiul Târgu-Jiu și din localitățile Rovinari și Motru, care au comandat telefoane mobile, articole vestimentare sau aparatură electronică, iar la deschiderea coletelor au descoperit produse diferite, fără valoare, deși achitaseră contravaloarea acestora.
Într-un alt caz, o persoană din mediul rural a comandat un echipament electrocasnic, iar în colet a fost găsită o cutie cu obiecte nefuncționale, expeditorul devenind ulterior imposibil de contactat.
De asemenea, s-au înregistrat situații în care vânzătorii au folosit firme de curierat, iar după livrare, datele de contact afișate pe site sau în anunț au fost șterse, îngreunând recuperarea prejudiciului.
În toate aceste cazuri, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune”, a înștiințat IPJ Gorj

