Poliția Locală Târgu Jiu a aplicat o amendă de 1.000 de lei unei asociații de proprietari, din zona 9 Mai, după incidentul produs pe 3 martie 2026, pe strada Victoriei, unde bucăți de cărămidă aparentă s-au desprins de pe fațada unui bloc.
Potrivit autorităților, asociația fusese notificată în repetate rânduri încă din 2017 cu privire la necesitatea efectuării lucrărilor de reparații pentru a preveni astfel de situații.
Sancțiunea a fost aplicată în baza Legii nr. 196/2018, pentru că nu au fost luate măsuri pentru repararea și menținerea în siguranță a imobilului.
Poliția Locală precizează că, în ultimii ani, a desfășurat campanii de informare și controale privind întreținerea fațadelor blocurilor din oraș, aplicând sancțiuni în valoare totală de 35.800 de lei.
Autoritățile reamintesc că întreținerea fațadelor și a altor părți comune ale clădirilor este responsabilitatea asociațiilor de proprietari, iar fondul de reparații trebuie constituit pentru astfel de lucrări.

