AcasăSocialInvestiție de 40.000 de euro într-un teren multifuncțional pentru persoanele cu dizabilități,...

Investiție de 40.000 de euro într-un teren multifuncțional pentru persoanele cu dizabilități, la Târgu Jiu

Un teren de sport multifuncțional destinat persoanelor cu dizabilități a fost inaugurat vineri, 29 mai, la Centrul Iosua din municipiul Târgu Jiu, situat pe strada Unirii, în apropierea Coloana fără Sfârșit.

Investiția, în valoare de 40.000 de euro, a fost realizată de Asociația Persoanelor cu Handicap din Oltenia, prin proiectul „Împreună în Mișcare: Promovăm Incluziunea Socială prin Sport”, implementat în cadrul programului Raiffeisen Comunități – Acceleratorul de ONG-uri în sustenabilitate, dezvoltat de Raiffeisen Bank România și Asociația pentru Relații Comunitare.

Terenul multifuncțional este destinat practicării fotbalului, baschetului și tenisului de câmp și va fi pus la dispoziția persoanelor cu dizabilități care frecventează Centrul de zi „Christian“, în special în fiecare zi de vineri.

Vicepreședintele Asociației Persoanelor cu Handicap din Oltenia, Daniel Andrei, a explicat că proiectul are mai multe direcții de dezvoltare.

„Programul pe care îl implementăm are trei componente: construirea terenului multifuncțional, realizarea unor evenimente de promovarea a sportului pentru persoanele cu dizabilități și parteneriate cu organizații și instituții prin care să promovăm mișcarea și practicarea sportului în rândul persoanelor cu probleme de sănătate“, a spus Daniel Andrei.

La inaugurare a participat și primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, care a subliniat importanța sportului în procesul de integrare socială.

„Am participat la multe inaugurări de obiective din Târgu Jiu, dar, fiind prezent aici, îmi dau seama cât de important este acest obiectiv pentru persoanelor care vor practica sportul pe această bază sportivă. Cel mai important ambasador pe care îl are România și orice altă țara este sportul. Numele celor care au făcut perfomanță în sport, cum ar fi Nadia Comăneci sau Gheorghe Hagi, sunt cunoscute în toată lumea. Este clar că sportul devine atractiv prin modelele promovate“, a spus primarul Romanescu.

La eveniment a fost prezent și Marius Brânzan, reprezentant al finanțatorului proiectului.

„Meritul pentru această investiție este al dumneavostră. Noi suntem onorați că am putut să fim alături de dumneavoastră pentru un asemenea proiect. Sunt sigur că pe viitor putem derula și alte proiecte“, a precizat Marius Brânzan.

Vicepreședintele Consiliului Județean Gorj, Anca Bordușanu, a vorbit despre sprijinul oferit persoanelor cu dizabilități prin intermediul instituțiilor județene.

„În cadrul Consiliului Județean Gorj funcționează Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Gorj și cunoaștem problemele reale cu care se confruntă persoanele cu dizabilități și încercăm să vă oferim toate condițiile prin care investițiile pe care le derulăm“.

Un moment apreciat de participanți a fost oferit de Robert Bălăeț, care a oferit mingi de fotbal beneficiarilor prezenți la eveniment.

Într-un comunicat de presă transmis după inaugurare, Asociația Persoanelor cu Handicap din Oltenia a evidențiat rolul sportului în integrarea socială și dezvoltarea personală a persoanelor cu dizabilități.

„Pentru noi, sportul reprezintă frumoase contexte de întâlnire, încurajează participarea, dezvoltă încrederea în sine și contribuie la sănătatea fizică și emoțională. În cazul persoanelor cu dizabilități, beneficiile sunt cu atât mai importante, deoarece sportul poate deveni o punte către integrarea socială, reducerea izolării și creșterea calității vieții.

Proiectul „Împreună în Mișcare” a fost conceput ca răspuns la o nevoie reală a comunității prin intermediul căruia vom dezvolta programe sportive incluzive, adaptate diferitelor tipuri de dizabilitate și vom crea oportunități de implicare pentru voluntari, parteneri locali și membri ai comunității care doresc să contribuie la construirea unui mediu mai deschis și mai prietenos pentru toți.

Credem cu tărie că participarea la activități sportive contribuie la dezvoltarea abilităților motrice și cognitive, susține sănătatea fizică și mentală, încurajează independența și dezvoltă sentimentul de apartenență la comunitate. În același timp, prezența activă a persoanelor cu dizabilități în spațiile publice și în cadrul evenimentelor sportive contribuie la reducerea prejudecăților și la promovarea unei imagini reale și pozitive asupra diversității. Mai mult decât atât, ne dorim să contribuim la dezvoltarea unui model de incluziune socială bazat pe participare activă, respect reciproc și colaborare.

„Împreună în Mișcare” este despre oameni, despre șanse egale și despre puterea unei comunități de a crea schimbări pozitive atunci când lucrează împreună. Ne dorim ca acest proiect să devină un exemplu de bună practică și să inspire și alte comunități din România să investească în accesibilitate, incluziune și participare.

Pe termen lung, inițiativa urmărește consolidarea unei culturi a echității și respectului, în care sportul devine un limbaj comun ce unește oamenii dincolo de diferențe. Astfel, contribuim la construirea unei comunități mai incluzive, mai sigure și mai sustenabile pentru toți.

Mulțumim tuturor partenerilor, voluntarilor, susținătorilor și membrilor comunității care au fost alături de noi la acest început de drum și care contribuie la transformarea acestei viziuni în realitate.

Asociația Persoanelor cu Handicap din Oltenia (APHO) este o organizație dedicată îmbunătățirii calității vieții persoanelor cu dizabilități prin promovarea incluziunii sociale, a accesului egal la oportunități și a dezvoltării unei societăți mai echitabile și mai accesibile pentru toți.

Programul Raiffeisen Comunități – Acceleratorul de ONG-uri în sustenabilitate este dezvoltat de Raiffeisen Bank România împreună cu Asociația pentru Relații Comunitare și susține organizațiile neguvernamentale care implementează proiecte cu impact social și comunitar“.

Te-ar mai putea interesa

Ultima oră!

Comentarii recente